Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campanie PoliticScan: Retrageți titlul de doctor domnului Victor Ponta!

VICTOR PONTA - ANDERS FOGH RASMUNSEN - BRUXELLES

PoliticScan îi solicită public Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, domnul Adrian Curaj, să retragă de urgență titlul de doctor domnului Victor Ponta, a cărui teză de doctorat a fost dovedită încă din anul 2012 ca fiind plagiată. Rugăm cititorii PoliticScan să distribuie acest text pentru a atrage atenția autorităților că românii nu au uitat de plagiatul fostului prim-ministru și vor să se facă dreptate!

Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității București în iulie 2003, cu lucrarea „Curtea Penală Internațională”, coordonată de către Adrian Năstase, pe atunci prim-ministru al României. Nouă ani mai târziu, mai exact în 18 iunie 2012, revista „Nature” a dezvăluit că pasaje întregi din teza de doctorat a lui Victor Ponta sunt plagiate cuvânt cu cuvânt din mai multe publicații anterioare. Știrea a fost preluată rapid atât de către presa din țară, dar mai ales de către presa internațională. O zi mai târziu, în 19 iunie, biroul de presă al Guvernului a remis un drept la replică revistei „Nature” în care se preciza că „în bibliografie - iar dovadă stă chiar teza de doctorat - au fost trecute ca surse toate lucrările de plagierea cărora este acuzat”.

Potrivit unui document publicat de către TVR în acea perioadă, Victor Ponta ar fi copiat pasaje întregi din 4 surse:

1. Diaconu, D.: Curtea Penală Internațională, Istorie și Realitate, Editura All Beck, 1999;

2. Crețu, V.: Drept Internațional Penal, Editura Tempus, 1996;

3. Diaconu, I.: The International Criminal Court: A New Stage, Nicolae Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002;

4. Duculescu, V.: prefață la lucrarea lui D. Diaconu, Curtea Penală Internațională, Istorie și Realitate.

Iată succesiunea evenimentelor începând cu 22 iunie 2012:

  • 22 iunie 2012 - Universitatea din București se autosesizează în cazul  de plagiat al prim-ministrului Victor Ponta
  • 23 iunie 2012 - profesorul Ion Diaconu, unul dintre autorii ale căror pasaje au fost copiate de Victor Ponta fără a indica sursa neagă, printr-o scrisoare deschisă, că lucrarea sa ar fi fost plagiată; în aceeași zi Asociația Ad Astra solicită public demisia lui Victor Ponta, acuzând că „dezonoarea unui plagiator afectează întreaga societate”
  • 28 iunie 2012 - Victor Ponta declară, pentru Cotidianul El Pais că, dacă se va dovedi că lucrarea sa este plagiată, va demisiona din funcția de prim-ministru al României
  • 29 iunie 2012 - Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) decide oficial că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, copiind cuvânt cu cuvânt 85 de pagini. În aceeași zi, printr-un Ordin al Ministrului Educației, Liviu Pop, se modifică regulamentul CNATDCU, fiind eliminate prevederile referitoare la propunerile făcute de Consiliu în ceea ce priveşte retragerea calităţii de conducător de doctorat sau a retragerii titlului de doctor. De asemenea, numărul membrilor CNATDCU crește de la 21 la 45
  • 17 iulie 2012 - Comisia de Etică a Universității din București a decis în unanimitate că este vorba de un plagiat, găsindu-se pasaje copiate pe 115 pagini din cele 297, iar universitatea consideră că îi poate retrage titlul de doctor.
  • 18 iulie 2012 - o comisie tehnică a Consiliului Național de Etică a decis că Victor Ponta nu a plagiat, ci a respectat toate cerințele academice în vigoare la data la care a fost scrisă lucrarea
  • 29 iulie 2012 - mai mulți reprezentanți ai comunității academice din țară și străinătate protestează, printr-o scrisoare deschisă, împotriva modului în care s-a desfășurat ancheta și cer retragerea titlului de doctor pentru Victor Ponta
  • 22 august 2012 - Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru depun un denunţ la Parchetul General prin care reclamă plagiatul lui Ponta
  • 12 septembrie 2012 - Senatul Universității București a făcut publică expertiza științifică a tezei de doctorat semnată de Victor Ponta, realizată de trei specialiști în drept. Conform raportului, Victor Ponta a plagiat.
  • 21 mai 2013 - Parchetul General dispune, în baza unei analize a ORDA, organism aflat în subordinea Guvernului, neînceperea urmăririi penale în cazul plagiatului lui Victor Ponta
  • 18 decembrie 2014 - Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, îi cere noului Ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să ia măsurile legale în vederea retragerii titlului de doctor al lui Victor Ponta. Sorin Cimpeanu răspunde că se va consulta cu juriștii ministerului pe această temă. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic în acest caz.

Sursa foto: Gazeta de Sud

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.