Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cele mai importante fragmente din disursurile de învestitură în SUA

Donald Trump depune vineri jurământul şi va rosti primul discurs în calitate de preşedinte al Statelor Unite. Potrivit DPA, va fi un discurs de 20 de minute care se va concentra asupra câtorva dintre planurile concrete pe care administraţia sa doreşte să le pună în aplicare pe durata mandatului.

Primul discurs prezidenţial a furnizat, adesea, citate devenite faimoase în retorica declaraţiilor prezidenţiale americane. Agenţia DPA face o trecere în revistă a câtorva dintre declaraţiile memorabile făcute de liderii de la Casa Albă imediat după învestire, relatează şi agerpres.

Imediat după ce va fi numit preşedinte, Trump îşi instalează omul de încredere la CIA

"Menţinerea vie a flăcării sacre a libertăţii şi a modelului republican de guvernare sunt considerate, pe bună dreptate, baza profundă a încrederii poporului american", a spus George Washington în discursul cu care a început primul său mandat, în 1789. De altfel, Washington este cel care a lansat tradiţia adresării publice imediat după depunerea jurământului.

"Cu răutate faţă de nimeni, cu bunătate faţă de toţi, cu fermitate în dreptate, întrucât Dumnezeu ne lasă să vedem dreptatea, haideţi să ne terminăm lucrarea şi să vindecăm rănile naţiunii", a spus Abraham Lincoln în discursul de după a doua învestire, în 1865, cu câteva săptămâni înainte să fie asasinat.

La inaugurarea din 1905, preşedintele Theodore Roosevelt spunea: "Ni s-au oferit multe şi, pe bună dreptate, se aşteaptă multe de la noi. Le suntem datori celorlalţi şi ne suntem datori nouă. Nu ne putem sustrage de la îndeplinirea acestor datorii".

Reales în 1917 la capătul unei campanii în care a promis neutralitatea SUA în primul Război Mondial, Woodrow Wilson spunea, cu mai puţin de o lună înainte ca America să intre în război: "Nu mai suntem nişte provinciali. Evenimentele tragice petrecute în cele 30 de luni de frământări prin care am trecut ne-au transformat în cetăţeni ai lumii. Nu mai există loc de întors."

"Am atins un nivel de securitate şi confort mai mare decât s-a înregistrat vreodată în istoria lumii", afirma Herbert Hoover în 1929. La câteva luni după discursul său inaugural s-a produs marea prăbuşire a Bursei americane, ceea ce a marcat începutul Marii Recesiuni.

Franklin D. Roosevelt este preşedintele care a înregistrat performanţa neegalată până acum de a rosti patru discursuri inaugurale. La primul dintre ele, în 1933, spunea: "Această mare naţiune va îndura multe şi a îndurat multe, va renaşte şi va prospera. Aşa că, întâi de toate, daţi-mi voie să îmi exprim convingerea că singurul lucru de care trebuie să ne temem este teama însăşi".

Donald Trump devine al 45-lea preşedeinte al SUA. Programul festivităţilor de învestire - FOTO/VIDEO

"Compatrioţii mei americani, nu vă întrebaţi ce poate ţara să facă pentru voi, ci ce puteţi face voi pentru ţară. Compatrioţi din lumea întreagă, nu vă întrebaţi ce poate face America pentru voi, ci ce putem face împreună pentru libertate", este unul dintre fragmentele celebre din discursul din 1961 al preşedintelui John F. Kennedy.

În 1981, la prima sa învestire, Ronald Reagan le transmitea americanilor: "În criza pe care o traversăm acum, statul nu e soluţia problemei, statul este problema".

"Tot ce nu funcţionează în America poate fi îndreptat prin ceea ce funcţionează în America", a spus Bill Clinton în discursul cu care şi-a început mandatul din 1993. Iar în 2009, la prima sa învestire, Barack Obama le făcea americanilor o promisiune: "Azi vă spun că provocările care ne aşteaptă sunt reale. Sunt grave şi numeroase. Nu vor fi depăşite uşor sau într-un timp scurt. Dar îţi spun, America: Vor fi depăşite!".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.