Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conducerea Parlamentului a decis: Moţiunea de cenzură va fi dezbătută joi la ora 11:00

Inquam Photos / Octav Ganea
parlament vot maini mana

Birourile Permanente Reunite au decis miercuri ca dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de PNL, ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, să aibă loc joi, începând cu ora 11.00, scrie news.ro.

Moţiunea de cenzură depusă de PNL a fost depusă vinerea trecută şi a fost citită luni după-amiază în plenul reunit al Parlamentului.

Rareș Bogdan trage semnalul de alarmă: 'Azi, băieții răi din PSDragnea trec la asaltul final. Doamne, dă-le minte să nu spulbere România'

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.