Premium
A făcut vâlvă în societatea românească începerea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta
"Ponta Victor Viorel (...) și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral", spune comunicatul de presă DNA.
Astfel spus, Victor Ponta a cerut bani pentru partid în schimbul unui post eligibil. Este, sincer vorbind, una dintre cele mai aberante justificări pe care mi-a fost dat să le aud.
Gestul lui Ponta a intrat într-o logică normală de partid, și a fost cu siguranță cunoscut și de alți colegi cu atribuții relevante. De el nu a beneficiat doar Ponta. Ba, chiar, nu în primul rând Ponta, care avea locul garantat. Principalul beneficiar a fost partidul. Ceea ce face comunicatul DNA este să sugereze că partidele nu sunt asociații de oameni care își reprezintă și urmăresc interesele politice. Ele trebuie, în viziunea procurorului, să urmărească un interes generic și nescris al democrației.
"Democrația, spun procurorii, „presupune ab initio ca persoanele care acced în funcții de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competență profesională și probitate”.
Există aici o problemă de logică. Ori alegem pe principiul reprezentativității, ori pe principiul de competenței și probității. A doua problemă este una una de filosofie politică. Sistemul prin care ne alegem reprezentanții pe criterii nu se mai numește democrație și meritocrație.
DNA, creativ
Ca să înțelegem cum de se apucă un procuror DNA să re-inventeze democrația, trebuie să ne uităm mai în spate, începând cu cazul Năstase. Fostul premier a avut grijă, când era în funcție, să pedaleze cu grijă și să nu se expună la rigorile legii.
Ceea ce a făcut DNA a fost să scotocească prin posibilitățile legale și să construiască un argument ingenios care să îl lege pe Năstase de acțiunile unor oameni cu care nu se coordonase într-un mod vizibil
Un alt moment de creativitate a venit odată cu anchetarea referendumului din 2012. Nici contra lui Liviu Dragnea nu se găsiseră probe directe așa că argumentul DNA s-a referit la „un sistem informatic complex”. Presupun că, între timp, argumentarea procurorilor s-a îmbunătățit pentru că, într-un final, Dragnea a fost condamnat.
Și în cazul Olguței Vasilescu, motivația a părut creativă, anticipând, motivația în cazul lui Victor Ponta.
Unde este pericolul?
Ceea ce uităm este că DNA nu acționează în vid ci există alte instituții care îi cenzurează activitatea. Să ne amintim că Liviu Dragnea nu a pierdut drepturile politice și nu a făcut nici o zi de închisoare. Să ne amintim că Justiția nu a permis arestarea Olguței Vasilescu. Dacă s-ar ajunge în fața Parlamentului, acesta ar avea, poate pentru prima dată în istoria post-decembristă, motiv să trimită DNA la plimbare.
Practic ramura judecătorească a puterii judecătorești limitează într-un mod aproape elegant cele mai ciudate acțiuni ale DNA.
DNA nu are neapărat motiv să abandoneze experimentele juridice. Dar are o opțiune. Dacă lasă libertatea procurorilor de a desfășura propriile lor fantezii filosofico-legale, instituția va intra, mai devreme sau mai târziu, cu capul în zid. În momentul în opinia publică se va crea impresia că DNA se specializează în hărțuire, procurorii vor ajunge să plătească și ce nu au făcut. Vorbim de limitare de puteri, scădere în sondaje, etc., etc.
Dacă se instituie o procedura mai atentă de autoverificare, DNA poate căuta să își mențină rolul inovator, fără să își ostilizeze în mod inutil politicienii și societatea.
Cine suferă?
Dacă DNA are o cale de ieșire din problemele de imagine, cel mai greu este pentru fanii cei mai devotați. DNA nu este, și nu are nevoie să fie, marele zeu al politicii. DNA nu este infailibil și, de aceea, societatea trebuie să aibă mecanisme de limitare a puterii sale. Imunitatea parlamentară, folosită corect, este un asemenea instrument. Libertatea partidelor și alegătorilor de a-și forma propriile criterii este, de asemenea, un bun instrument.
Aceste lucruri sunt banale în Occident. Dar pentru formatori de opinie români acceptarea lor se va dovedi dureroasă.
Citiți și: Cazul Ponta-Ghiţă-Blair: Purtătorul de cuvânt al SRI, atacat dur
