Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat USR, atac la Guvern: 'PSD și ALDE dublează taxele pe salariile mici'

usr uniunea salvati romania

Deputatul USR Claudiu Năsui arată, într-o postare pe pagina de Facebook, că prin noua impozitare a contractelor parțiale PSD și ALDE dublează taxele pe salariile mici.

"PSD a mințit în campanie când a spus că nu crește impozitele. Mai mult, Dragnea și premierul său au mințit săptămâna trecută când au reafirmat același lucru", își începe postarea deputatul Claudiu Năsui.

"Mai întâi, PSD a încercat să crească impozitele pe muncă prin amendamente la legea de aprobare a OUG 2/2017 pentru impozitarea la nivel de normă întreagă a unui salariu minim a contractelor parțiale de muncă. Nu a reușit acest lucru în timpul sesiunii parlamentare, deoarece deputatul USR Claudiu Năsui a convins colegii din comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci să respingă o astfel de propunere care i-ar afecta pe cei cu salarii mici.

Intenția a fost reluată acum de Guvernul Tudose care a lansat un proiect de ordonanță simplă prin care dorește să majoreze impozitarea pe munca cea mai slab plătită.

Ministerul finanțelor vrea să introducă un prag minim de calcul a contribuțiilor obligatorii. Practic, orice muncă cu timp parțial urmează să fie impozitată minim la nivelul de normă întreagă a salariului minim.", susţine deputatul USR.

Potrivit calculelor realizate de deputatul USR Claudiu Năsui rezultă că la nivelul salariului minim, cineva care muncește în prezent cu două ore pe cartea de muncă va avea de plătit impozite de 2,59 de ori mai mari iar cineva care muncește 4 ore, va fi impozitat de 1,45 ori mai mult decât în prezent.

"Această măsură ridică la rang de lege prezumția de vinovăție, tratând ca evazioniști fiscali pe toți cei care lucrează part-time și lovește în cei cu venituri mici, tocmai în cei pe care PSD și ALDE se laudă că-i apără și protejează", explică deputatul Claudiu Năsui pe pagina lui de Facebook.

Citeşte şi: Eugen Tomac: 'Măsurile adoptate de guvernarea PSD sunt pe cale să scoată România de pe şine' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.