Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dodon rămâne cu pofta-n cui. Curtea Constituţională de la Chişinău îi declară NECONSTITUŢIONAL referendumul

facebook
dodon

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a invalidat decretul preşedintelui Igor Dodon cu privire la convocarea unui referendum consultativ în luna septembrie, declarându-l neconstituţional, relatează joi Radio Chişinău şi Deschide.md, potrivit agerpres.

Decizia a fost anunţată de preşedintele Curţii, Tudor Panţâru.

Citeşte şi: Poroşenko i-a retras cetăţenia ucraineană fostului preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili

Potrivit Curţii, întrebările la care urmau să răspundă cetăţenii depăşesc competenţele şefului statului, iar prin semnarea decretului respectiv Igor Dodon a încălcat legea fundamentală a republicii.

Decretul semnat de Igor Dodon prevedea ca referendumul să se desfăşoare la 24 septembrie, iar cetăţenii urmau să răspundă la patru întrebări, între care prima se referea la abrogarea legii care prevede transformarea în datorie publică a miliardului de dolari dispărut la sfârşitul anului 2014.

De asemenea, Igor Dodon îşi dorea să obţină, în calitate de preşedinte, împuterniciri sporite pentru a putea dizolva parlamentul şi a convoca alegeri anticipate.

Alte două întrebări ce urmau să fie puse în cadrul acestui referendum erau dacă electorii moldoveni îşi doresc reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 71 şi dacă doresc studierea în şcoli a disciplinei "Istoria Moldovei" în locul "Istoriei românilor".

Costurile pentru organizarea referendumului erau estimate la aproape 75 de milioane de lei moldoveneşti, menţionează Radio Chişinău.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.