Premium
Doar în ultimii doi ani, România a cunoscut două mari retrageri pe cât de spectaculoase, pe atât de inexplicabile.
În iunie 2014, Antonescu se retrăgea voluntar de la masa de joc, deşi avea încă aşii în mână. Potențial candidat la funcția supremă în stat, secondat de Iohannis, şef la PNL, iată scenariul cel mai favorabil pentru liberali în 2014.
N-a fost să fie. Sistemul lucra deja pentru Ponta preşedinte şi atunci colțosul fost partener trebuia eliminat. Cum a fost eliminat din joc? Nu e greu de bănuit. Prin şantaj. Nu de alta, dar puțini lideri politici au rămas cu degetele uscate lângă borcanul cu miere.
Numai că greoiul Iohannis, profitând de o conjunctură favorabilă şi de greşelile imberbului Ponta, a dat calculele peste cap.
Al doilea mister este demisia lui Ponta din fruntea PSD în vara lui 2015. Nu i-a cerut-o nimeni, n-a fost niciun puci în partid. Pur şi simplu, într-o duminică, pe Facebook, Ponta şi-a anunțat retragerea. Mişcarea i-a tras, cum era de aşteptat, preşul de sub picioare.
Degeaba mai eşti premier dacă la partid decide altcineva. S-a şi văzut în toamnă, când Dragnea şi Oprea jucau după partitura lui Iohannis.
Maestru al fiascoului, Ponta a încercat, printr-un puci de operetă, să-şi lase, chipurile, o succesoare, pe Rovana Plumb, lipsită de orice autoritate în partid.
Cine l-a retras pe Ponta? Cine l-a împins la marginea jocului? Să fi fost un alt calcul greşit?
Puțin probabil. Ponta ştia că fără şefia partidului e nimic. Dar şi cei care l-au retras cu scopul de a-l anihila ştiau acelaşi lucru.
Liderii de partid din România, fără excepție, sunt atât de uşor de şantajat încât devin nişte păpuşi mecanice în mâinile laboranților democrației.
De asta n-ar trebui, în perioada următoare, să ne mirăm dacă mai vedem asemenea mutări bruşte, inexplicabile, ce ar putea fi puse doar pe seama unei rătăciri de moment a marionetelor.
