Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dr. Elvira Gilorteanu: Utilizarea contraceptivelor orale a scăzut

DailyBusiness
turism medical

Femeile trebuie să aleagă modalitatea de contracepție după ce au fost corect informate, afirmă dr. Elvira Gilorteanu, medic ginecolog la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, adăugând că utilizarea contraceptivelor orale a scăzut în ultimii ani ca urmare a frecvenței contraindicațiilor.

Contraceptivele pot fi folosite de femeile sub 40 de ani, dar ele pot fi prescrise începând de la 16 ani fetelor care și-au început viața sexuală și chiar de la 14 ani, în cazul tinerelor care se confruntă cu probleme medicale. "Există mai multe modalități de contracepție, iar alegerea uneia sau a alteia se face după o informare corectă. Contracepția orală e indicată femeilor sub 40 de ani, nefumătoare, fără trombofilii dobândite sau congenitale, fără afecțiuni hepatice sau metabolice. De asemenea, poate fi prescrisă și fetelor care au împlinit 16 ani și și-au început viața sexuală, dar și celor care au 14 ani și se confruntă cu probleme medicale — menstruațiile abundente fiind cele mai frecvente cazuri. Din punct de vedere medical, fetele care au împlinit 14 ani pot lua contraceptive sub atenta supraveghere a endocrinologului, pentru reglarea menstruației", a explicat Elvira Gilorteanu.

Potrivit Elvirei Gilorteanu, și efectele secundare ale contraceptivelor orale — creșterea în greutate și scăderea libidoului — au contribuit la scăderea utilizării pilulei contraceptive, conform Agerpres. "Din experiența mea, utilizarea contraceptivelor orale a scăzut în ultimii ani tocmai ca urmare a frecvenței crescute a contraindicațiilor. De exemplu, foarte multe femei tinere au valori mari ale colesterolului, creștere strâns legată de stres și mai puțin de alimentație. Pentru femeile tinere și adolescente contracepția orală rămâne prima opțiune. Următoarea opțiune este prezervativul. Pentru fetele foarte tinere, care au o viață sexuală cu o frecvență redusă, contracepția cu prezervativ e cea mai indicată. Dacă frecvența actelor sexuale e redusă dar dismenoreea e foarte accentuată, atunci pilula contraceptivă e soluția. Pentru femeile care au născut, indiferent de vârstă, consider că dispozitivul intrauterin constituie cea mai bună metodă contraceptivă, dacă nu există alte contraindicații", a mai spus dr. Elvira Gilorteanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.