”Și pe noi ne-a luat prin surprindere (n.r. modificarea). Bănuiesc USL și Guvernul Ponta de tot ce e mai rău”, a afirmat Udrea.
”Cei care sunt afară trebuie să se înscriu în registrul electoral cu 30 de zile înainte la ambasade, iar mulți dintre ei nu lucrează cu carte de muncă”, a mai spus Elena Udrea.
”Dincolo de faptul că se îngrădește dreptul la vot a peste trei milioane de români care se află peste hotare, temerea mea e că se încearcă scăderea cvorumului la referendum”, a declarat ea.”Astfel, nu toți cei care au dreptul vor merge la vot, iar numărul va fi mai mic decât cel care apare conform ultimul recensământ”, a continuat deputatul
.
Elena Udrea a susținut că Mișcarea Populară își propune să apeleze la Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituțională modificarea adusă Legii alegerilor pentru că ”pare mai gravă decât o analizăm în acest moment”.