Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul şef al serviciului de informaţii din Coreea de Sud, condamnat la închisoare

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Fostul şef al serviciului de informaţii din Coreea de Sud a fost condamnat miercuri la patru ani de închisoare cu executare pentru orchestrarea în 2012 a unei campanii de defăimare online împotriva lui Moon Jae-In, devenit între timp preşedinte, relatează France Presse, potrivit agerpres.ro

Won Sei-Hoon, care a condus Serviciul de informaţii al Coreii de Sud (NIS) între 2009 şi 2013, a fost recunoscut vinovat de către Înalta Curte de la Seul de desfăşurarea unei campanii ilegale de influenţare a alegătorilor pentru a vota în favoarea conservatorilor în alegerile din 2012. 

Coreea de Sud a devenit democraţie abia în anii 1990, iar serviciile de informaţii au fost mult timp acuzate de interferenţe electorale în scopul favorizării unui partid sau altuia. 

În 2012, Moon Jae-In a pierdut alegerile în favoarea lui Park Geun-Hye. El a câştigat alegerile prezidenţiale anticipate din acest an, convocate în urma destituirii preşedintei Park Geun-Hye în urma unui răsunător scandal de corupţie. 

Noul preşedinte a promis să reformeze NIS pentru a-l împiedica să se implice în alegeri şi pentru a-i direcţiona eforturile spre colectarea şi analiza informaţiilor despre Coreea de Nord şi afacerile externe. 

Won a încălcat principiul de neutralitate al NIS, "răspândind opinii proguvernamentale din funcţia sa", potrivit verdictului pronunţat de Înalta Curte. 

Doi alţi foşti spioni acuzaţi de complicitate au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, dar cu suspendare. 

Această hotărâre a Înaltei Curţi încheie o lungă saga judiciară. 

Won a fost recunoscut vinovat în 2014, dar nu a fost condamnat atunci decât la închisoare cu suspendare. 

După contestaţia deciziei de ambele părţi, el fost condamnat la trei ani de închisoare de către Înalta Curte. Dar hotărârea a fost anulată de către Curtea Supremă şi cauza a fost înaintată la Înalta Curte. 

De atunci, au apărut noi probe ce au fost adăugate la dosar, astfel explicându-se majorarea pedepsei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.