Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihail Gorbaciov, felicitat de Putin

gorbaciov

Presedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat marti pe Mihail Gorbaciov, primul si ultimul presedinte al Uniunii Sovietice, care împlineste marti vârsta de 85 de ani, actualul sef al statului rus subliniind în mesajul sau de felicitare calitatile profesionale ale fostului lider sovietic, a anuntat serviciul de presa al Kremlinului, citat de agentia TASS.

''Sunteti cunoscut ca un om extraordinar, ca un om de stat si o personalitate publica proeminenta. Cunostintele profesionale, experienta si importantul dumneavoastra potential creator sunt si astazi necesare si contribuie la dezvoltarea colaborarii umanitare internationale'', subliniaza Vladimir Putin în mesajul sau, dorindu-i fostului lider sovietic ''sanatate si toate cele bune''.

Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) între 1985 si 1991 si primul si ultimul presedinte al Uniunii Sovietice (1990-1991), s-a nascut la 2 martie 1931, în localitatea Privolnoe din regiunea Stavropol. Eforturile sale în vederea democratizarii sistemului politic al URSS si a descentralizarii economiei au dus la caderea comunismului si destramarea Uniunii Sovietice în 1991.

Pentru contributia sa la caderea Zidului Berlinului, Gorbaciov a primit în 1990 Premiul Nobel pentru Pace. El este în prezent presedinte al unei fundatii ce îi poarta numele si care se ocupa de programe de caritate si de educatie. Participa la reuniuni internationale si se pronunta adesea asupra problemelor interne din Rusia, dar si a celor de pe plan mondial.

Într-un recent interviu pentru un post rus de televiziune, Mihail Gorbaciov afirma ca, în pofida vârstei sale, nu va sta departe de politica, avertizând ca lumea traverseaza în prezent o perioada periculoasa care ar putea duce cel putin la un nou 'razboi rece'.

În privinta situatiei interne din Rusia, Mihail Gorbaciov a avut în ultimii ani opinii foarte critice fata de politica promovata de Vladimir Putin, dar i-a laudat politica externa, în special actiunile din Ucraina si Siria.

Într-un articol publicat luni de cotidianul Novaia Gazeta, Mihail Gorbaciov îi cerea actualului lider de la Kremlin sa construiasca o 'democratie reala' în Rusia, apreciind însa ca unele concepte promovate de Vladimir Putin dupa sosirea sa la putere, cum ar fi cel al 'democratiei dirijate' sau cel al 'puterii verticale', au stabilizat atunci situatia Rusiei, mai ales în ce priveste economia.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.