Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul PPE din Parlamentul European solicită mijloace de finanțare pentru sprijinirea fermierilor din România și din UE

cotidianulagricol.ro
grau

Agricultura reprezintă una dintre cele mai importante ramuri ale economiei și se bucură de o atenție deosebită în toate țările lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare al acestora.

La nivelul Uniunii Europene, agricultura și industria agroalimentară – care este dependentă de sectorul agricol pentru aprovizionare – susțin 6 % din PIB-ul UE, reușind să dezvolte 15 milioane de întreprinderi și 46 de milioane de locuri de muncă. Pentru România, potențialul agricol imens, insuficient valorificat în prezent, reprezintă o șansă de dezvoltare economică ce nu trebuie ratată.

Grupul PPE din Parlamentul European susține interesele fermierilor, dar și dezvoltarea politicii agricole comune (PAC), cu cât mai mult cu cât un avertisment al Organizației pentru Hrană şi Agricultură (FAO) din cadrul Națiunilor Unite prevede o iminentă criza globală a alimentelor dacă producția nu se va dubla până în 2050, astfel încât să acopere prăpastia dintre cerere și ofertă.

Principalele obiective ale PAC sunt: garantarea siguranței alimentare și asigurarea dezvoltării durabile a tuturor teritoriilor rurale europene, inclusiv în regiunile care se confruntă cu condiții de producție dificile.

În România, doar 7,3 % dintre fermieri au mai puțin de 35 de ani. Pentru a crește acest procent este necesară sporirea atractivității acestei profesii, dar și acordarea de ajutoare financiare.

Grupul PPE solicită mijloace de finanțare de tip punte și garanții pentru împrumuturi pentru a-i ajuta pe fermieri în problemele fluxurilor de numerar. Toate instrumentele disponibile la nivelul UE trebuie folosite la maximum pentru a facilita accesul fermierilor la credite și investiții, inclusiv prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI), Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) și fondurilor de dezvoltare rurală și de coeziune. În același timp, popularii europeni susțin ca fermierilor să li se acorde acces la modalitățile de finanțare privată și la finanțarea participativă.

Politicile PPE în sectorul agricol susțin, totodată, bonificațiile pentru tinerii fermieri, dar și subvenționarea cursurilor de formare și perfecționare în domeniul agricol. Grupul PPE susține, de asemenea, stabilirea termenelor de plată de cel mult 30 de zile, care să nu poată suferi modificări pe baza contractelor individuale (acest termen ar trebui să fie obligatoriu și garantat prin lege la nivelul UE în zonele de schimb din sectorul alimentar), dar și implementarea sau, dacă se impune, revizuirea Directivei privind întârzierea în efectuarea plăților.

Grupul PPE a sprijinit ferm înființarea Observatorului pieței laptelui, salută înființarea Observatorului pieței cărnii și susține extinderea instrumentelor de supraveghere a pieței și la alte sectoare, precum sectorul fructelor și legumelor. Reprezentanții  PPE propun, de asemenea, ca CE să analizeze nivelul tarifelor de import la îngrășăminte, alături de costurile globale de producție, incluzând produsele de protecție a plantelor și susțin introducerea unor mecanisme de alertă timpurie pentru prevenirea crizelor de pe piață.

Totodată, Grupul PPE din Parlamentul European face lobby pentru promovarea produselor agricole europene, cu scopul de a-i ajuta pe cei care activează în domeniul agricol să intre pe piața internă sau pe piețele internaționale. În același timp, popularii europeni fac lobby pentru ca contractele de livrare încheiate între fermieri, cooperative, producători de produse lactate, unități de prelucrare și sectorul comerțului cu amănuntul să aibă o durată de valabilitate de cel puțin 12 luni. În aceste contracte ar trebui aplicată o perioadă de cel mai mult șase luni pentru stabilirea prețurilor (cu excepția cazului în care fermierii sau producătorii de produse lactate solicită în mod explicit o perioadă mai lungă) și ar trebui facilitat accesul prioritar al producătorilor locali în magazinele alimentare și supermarketuri.

Totodată, pentru corectitudine și transparență, politicile popularilor europeni susțin ca toate mărcile proprii ale distribuitorilor privați disponibile în Europa să fie etichetate în mod clar, pentru a se vedea cine sunt producătorii. Grupul PPE consideră că această problemă trebuie să reprezinte o prioritate pentru „Inițiativa privind lanțul de aprovizionare”.

Pentru programele de promovare a produselor europene, Comisia Europeană  alocă un buget de până la 200 de milioane de lei până în 2019.

content-image

Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. PPE este cel mai mare grup din Parlamentul European, ce reunește forțe politice pro-europene de centru și de centru-dreapta, care doresc să consolideze obiectivul unei Europe mai competitive, mai democratice, mai transparente și al unei economii sociale de piață.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.