Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul britanic a redus estimările de creştere economică şi se va împrumuta mai mult în perspectiva Brexit

Brexit

Guvernul britanic a redus estimările referitoare la creşterea economică şi a revizuit în creştere planurile de împrumut până în anii 2020, dar ministrul de Finanţe a anunţat miercuri o serie de măsuri de suplimentare a cheltuielilor, pentru a recâştiga alegătorii, relatează Reuters, scrie news.ro.

Hammond a fost supus unor presiuni puternice de a se folosi de declaraţia referitoare la buget, susţinută miercuri în Parlament, pentru a recâştiga simpatia populaţiei pentru premierul Theresa May. Unii parlamentari, încă nemulţumiţi de eşecul conservatorilor în alegerile de iulie, ceruseră chiar demiterea lui Hammond pentru politica sa precaută faţă de Brexit şi finanţele publice.

Hammond a părut însă relaxat şi a făcut chiar şi glume, în timp ce a anunţat că îi va ajuta pe britanici prin eliminarea unei taxe impuse în cazul a 80% din achiziiţiile unei prime locuinţe, menţinerea neschimbată a accizei pe carburanţi şi majorarea fondurilor alocate asistenţei medicale.

De asemenea, au fost alocate 44 de miliarde de lire sterline, dintre care 15 miliarde de lire vor fi fonduri noi, pentru o perioadă de cinci ani, în vederea construcţiei de 300.000 de locuinţe  pe an, până la jumătatea anilor 2020, în contextul unui deficit acut de locuinţe.

Pentru pregătirea Brexit, Hammon a alocat fonduri suplimentare de 3 miliarde de lire, răspunzând criticilor că ministerele nu dispun de bani în acest scop.

Guvernul urmează să se împrumute cu 29,1 miliarde de lire mai mult până la sfrşitul anului fiscal 2021/22, comparativ cu o estimare făcută acum opt luni.

Biroul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR) anticipează că economia britanică va înregistra în acest an o creştere de 1,5%, sub ritmul de 2% prognozat în luna martie, reflectând impactul negativ al Brexitului.

Pentru 2019 şi 2020, estimările au fost reduse de la 1,7%, respectiv 1,9% la 1,3%. Pentru 2021 şi 2022, avansul economic va rămâne scăzut, de 1,5% şi 1,6%.

”OBR recunoaşte faptul că perspectiva economică este nefavorabilă, într-o perioadă în care economia mondială beneficiază de o creştere sincronizată. Germania creşte puternic, chiar şi creşterea din Italia este peste cea din Marea Britanie”, a arătat Chris Scicluna, analist la Daiwa Capital Markets Europe.

Estimarea referitoare la deficitul bugetar, de 1,3% în anul fiscal 2021/22, este aproape dublă faţă de previziunea anterioară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.