Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Cristoiu, analiză usturătoare pentru PSD: scenariul picării Guvernului

cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu analizează evenimentele politice din ultimele zile și remarcă faptul că România se află într-o situație fără precedent. Cu opoziția făcută franjuri, Cristoiu remarcă faptul că partidul de guvernământ este cel care dorește să-și ucidă propriul Guvern și asta doar din dorința ”sultanului Liviu Dragnea”.

Citește și: Bogdan Diaconu, dezvăluire BOMBĂ despre Victor Ponta: jocurile din culise

”România zilelor din urmă e marcată de Campania pentru dărîmarea Guvernului.

Excepție făcînd manifestațiile de stradă, toate instrumentele campaniei de pe vremuri sînt puse la lucru.
Există, totuși, o deosebire crucială față de Campaniile de odinioară.
Asistăm de data asta la o Campanie de dărîmare a propriului Guvern de către partidul aflat la Putere.
Da, deși pare absurd, după nici jumătate de an de la investirea Guvernului Sorin Grindeanu, PSD a declanșat Campania de dărîmare a Guvernului.

La început au fost știri din surse despre nemulțumirea lui Liviu Dragnea față de unii miniștri ai Guvernului.

Apoi, El Însuși, Sultanul Liviu Dragnea, coborît din serai la televiziunile sale de casă, a bombănit împotriva Guvernului Grindeanu, invocînd necesitatea unei remanieri.
Au venit apoi atacurile fățișe, fără perdea, ale Camarilei lui Liviu Dragnea împotriva Guvernului Sorin Grindeanu.
În fine, tot din surse, dar avîndu-și originea în campania de dărîmare a Guvernului, s-au dat publicității și mijloacele de cădere a Guvernului Sorin Grindeanu”, arată Ion Cristoiu, pe blogul personal.

Cristoiu arată că în ciuda faptului că nu a făcut mari greșeli, Guvernul Grindeanu este unul dintre cele mai instabile din istoria postdecembristă.

”În postdecembrism, România a avut de a face cu Guverne de coaliție, mînate de ciorăvăielile de ciolan și de orgolii dintre diferitele partide și partidulețe membre ale Coaliției de Guvernare.
Guvernul Sorin Grindeanu a fost binecuvîntat cu sprijinul unei Coaliții dominate autoritar de PSD.
E greu de crezut că ALDE își poate permite fițe de tip CDR-ist.
În plus, cel puțin pînă acum, Guvernul Sorin Grindeanu n-a făcut prostii mari încît PSD să-l dea jos pentru a se salva, după principiul siguranței arse.
Ba chiar am putea spune c-a guvernat bine, dacă ne gîndim la comanda dublă impusă de complexele de frustrat ale lui Liviu Dragnea.
Și cu toate acestea, la ora actuală, Guvernul Sorin Grindeanu e unul dintre cele mai instabile Guverne postdecembriste.

Opinia publică nici nu se mai întreabă dacă va supraviețui sau nu Campaniei de dărîmare.

Se întreabă doar atît:
Prin ce mijloace va fi dărîmat Guvernul Sorin Grindeanu?”, mai arată Cristoiu.

 

Nu știm dacă Guvernul Sorin Grindeanu va pica.
Trăim într-o țară a aranjamentelor din boscheți.
Nu-i exclus ca Liviu Dragnea, cel care a declanșat campania de dărîmare a Guvernului PSD din simplul motiv că premierul n-a fost suficient de convingător ca paznic la heleșteul latifundiarului de Teleorman, să renunțe la ambițiile sale de dărîmare a Guvernului.
Fie pentru că Sorin Grindeanu îi va pupa în public vîrful papucului sultănesc, fie pentru că Președintele îi va da semnal să n-ajungă la pixul cotrocenist.

 

Indiferent de rezultatul acestei campanii în privința Guvernului, pentru PSD el nu poate fi decît dezastruos.
Ca să-l citez aici pe Victor Ponta PSD a avut în postdecembrism uriașul atuu al excelenței administrării țării.
Penali, corupți, ghiorțani, lipsiți de maniere, cu viziuni de carte poștală de prost gust asupra lumii, liderii PSD au reușit să aducă partidul la Guvernare prin imaginea de partid care știe să guverneze și, prin asta, știe să păstreze o minimă stabilitate politică.

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.