Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ISIS suferă o mare înfrângere: Teroriștii au pierdut aur, bani și armament

jihad jihadisti islam islamisti

Trupele guvernului libian de uniune naţională au capturat dintr-o clădire aparţinând ramurii locale a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) 37 de kilograme de aur, circa 3 milioane de dolari şi alte monede în sume neprecizate, transmite luni agenţia EFE.

Conform unei surse din cadrul acestor trupe, respectiva clădire se află în localitatea Abu Najim, situată în apropierea oraşului Sirta, unde jihadiştii grupării şi-au stabilit fieful. Aceeaşi sursă afirmă că, după trei zile de lupte grele, trupele guvernamentale au reuşit să cucerească Abu Najim, susţinând că acolo nu mai există 'nici urmă' de jihadişti, care s-au repliat la circa 30 de kilometri vest de Sirta. Pe lângă aur şi bani, au fost confiscate şi mari cantităţi de arme şi muniţii.

Citește și: Ea e topmodelul care și-a ucis iubitul milionar: De ce l-a împușcat / FOTO

Sursa anonimă citată de agenţia EFE mai afirmă că, potrivit informaţiilor furnizate de spionajul militar, jihadiştii au început retragerea şi din Sirta şi s-au instalat în oraşul de coastă Harawa, aflat la 70 de kilometri mai la est, unde au fost văzute vehicule ale SI pline cu prizonieri. Purtătorul de cuvânt al alianţei fidele guvernului a declarat că este în curs de pregătire o vastă operaţiune pentru încercuirea oraşului Sirta.

În luptele împotriva jihadiştilor s-au implicat în zona oraşului Benghazi şi forţele guvernului de la Tobruk, fostul executiv libian recunoscut de comunitatea internaţională, dar care s-a refugiat în estul extrem al ţării după ce capitala Tripoli a fost cucerită anul trecut de coaliţia de miliţii islamiste intitulată 'Zorii Libiei' (Libya Dawn).

Citește și: BARBARIE în România! Câini băgați în lada frigorifică pentru a fi uciși / VIDEO

Trupele guvernului de la Tobruk sunt conduse de generalul Khalifa Haftar, un aliat al fostului preşedinte Muammar Gaddafi atunci când acesta a preluat puterea în anul 1969, dar care a fost recrutat ani mai târziu de CIA şi a devenit principalul opozant din exil al lui Gaddafi.

În zona oraşului Sirta a fost ucis în ultimele zile Khaled Al Shaib, unul dintre liderii SI în nordul Africii şi considerat creierul atacului terorist în urma cărora 22 de turişti străini au fost ucişi în Muzeul Bardo din Tunis. Cadavrul său a fost găsit alături de cele ale altor 40 de presupuşi combatanţi islamişti, iar publicaţia britanică The Times afirmă că în cadrul operaţiunii ce s-a încheiat cu uciderea lui au participat şi trupe de elită britanice, care cooperează cu guvenul de uniune naţională alături de unităţi americane, franceze şi italiene.

Citește și: A fost condamnată la 40 de ani de închisoare pentru că a pierdut o sarcină: Cum a fost salvată după 5 ani de detenție

O grupare armată ce controlează principalele terminale petroliere din estul Libiei a anunţat joi că a cucerit localitatea Ben Jawad, situată pe ţărmul Mării Mediterane şi ocupată până în prezent de ramura libiană a grupării Statul Islamic, combatanţii acesteia din urmă fiind nevoiţi să se retragă de-a lungul liniei de coastă pe care o controlează începând din fieful lor din localitatea Sirta, transmit agenţiile Reuters şi EFE.

Conform unui reprezentant al respectivei grupări, intitulată Petroleum Facilities Guard (PFG), în prezent se desfăşoară lupte în oraşul învecinat Nawfiliyah, iar alte patru grupări care sprijină şi ele guvernul de la Tripoli avansează către Sirta dinspre vest. PFG şi-a declarat sprijinul faţă de guvernul libian de uniune naţională instalat de ONU la Tripoli, dar care încă nu are autoritate pe teritoriul Libiei, unde numeroase grupări îşi dispută supremaţia.

Citește și: Adele s-a făcut de râs în Portugalia: Ce a pățit cântăreața / VIDEO

Tot luni, acest guvern a anunţat că trupele sale au reuşit să cucerească localitatea Abu Najim, situată în apropierea oraşului Sirta, în prezent fiind în pregătire un asalt asupra acestuia din urmă.

Citește și: VIDEO ȘOCANT Un copil a căzut în țarcul unei gorile la o grădină zoologică: Paznicii au împușcat animalul

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.