Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Islamiştii shebab rămân principala ameninţare în Somalia

somalia

Islamiştii shebab rămân principala ameninţare în Somalia, faţă de o armată naţională ineficientă şi coruptă, şi îşi menţin capacitatea de a organiza atentate de mare amploare în regiune, indică un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) publicat vineri, relatează AFP. Potrivit raportului, întocmit de experţi ai ONU, ''corupţia rămâne problematică'' în Somalia. Documentul denunţă, de asemenea, lacunele din aplicarea embargoului asupra armelor, parţial ridicat în 2013. El relevă însă un progres în controlul exporturilor de mangal, una din principalele surse de finanţare ale shebab.

Islamiştii shebab ''rămân ameninţarea imediată pentru pacea şi securitatea din Somalia. Contrar unor discursuri oficiale (...), condiţiile de securitate în Somalia nu s-au ameliorat'', se afirmă în raport. Ei ''şi-au păstrat îndeosebi mijloacele operaţionale de a întreprinde atacuri de mare anvergură împotriva contingentelor Misiunii Uniunii Africane în Somalia'' (AMISOM), formate din militari din Kenya, Etiopia, Uganda şi Burundi. Experţii constată însă că ''s-a redus capacitatea grupării de a întreprinde operaţiuni la scară regională''.

În comparaţie cu insurgenţii, armata guvernamentală rămâne subminată de corupţie, îndeosebi de deturnarea ajutorului internaţional, şi ea nu a întreprins reformele necesare. ''Persistenţa problemelor de corupţie, proasta gestiune şi constrângerile financiare au compromis eficienţa Armatei naţionale somaleze. Fără sprijinul internaţional de care beneficiază Somalia în sectorul securităţii, armata sa s-ar prăbuşi probabil'', sunt de părere experţii. În absenţa unei reforme de fond, ei se tem ca nu cumva Armata naţională somaleză ''să sfârşească prin a reprezenta o ameninţare împotriva păcii, securităţii şi a stabilităţii în ţară''.

Pentru finanţarea lor, islamiştii shebab au început să renunţe la comerţul cu mangal, care face obiectul unui embargo, în schimbul traficului cu zahăr şi a unei ''taxări'' a produselor agricole şi a animalelor domestice, se subliniază în raport. Ei ar obţine astfel aproape 18 milioane de dolari pe an din intrarea ilegală de camioane cu zahăr şi 9,5 milioane de dolari din taxarea produselor agricole, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.