Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kuweitul respinge informaţia că apele sale sunt folosite de Iran pentru aprovizionarea rebelilor houthi în Yemen

Kuwait Kuweit

Kuweitul a respins miercuri o informaţie transmisă de Reuters potrivit căreia Iranul foloseşte apele acestui stat arab din Golf pentru a trimite ilegal arme şi echipamente forţelor houthi din Yemen, informează Agerpres.

"Statul Kuweit respinge informaţia agenţiei de presă Reuters în legătură cu exploatarea de către Iran a apelor kuweitiene pentru a livra arme şi asistenţă militară destinate houthi în Yemen", potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe kuweitian. 

"O sursă din minister a declarat că apele ţării sunt sub controlul total al marinei kuweitiene şi al gărzii de coastă, adăugând că nu au existat informaţii privind deplasări sau activităţi suspecte ale marinei", menţionează comunicatul difuzat de agenţia oficială de presă kuweitiană Kuna. 

Ministerul citat a cerut mass-media internaţionale să investigheze astfel de chestiuni "mai amănunţit". 

Marţi, Reuters a citat surse familiare cu acest dosar declarând că Gărzile Revoluţionare iraniene au început să folosească o nouă rută prin Golf pentru a le trimite armament aliaţilor lor houthi în războiul civil din Yemen. 

În luna martie, surse regionale şi occidentale au declarat pentru Reuters că Iranul transportă pe cale maritimă arme şi trimite consilieri militari pentru houthi fie direct spre Yemen, fie prin Somalia. Cu toate acestea, această rută este riscantă din cauza prezenţei navelor militare internaţionale în patrulare în Golful Oman şi Marea Arabiei. 

Surse occidentale şi iraniene au afirmat în ultimele şase luni că Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) a început să folosească apele din Golf dintre Kuweit şi Iran în timp ce caută noi modalităţi de a ocoli embargoul asupra armelor impus rebelilor şiiţi houthi. 

Folosind această nouă rută, navele iraniene transferă echipamente în vase mai mici în partea de nord a Golfului, unde măsurile de control sunt mai reduse. Transferul are loc în apele kuweitiene şi pe căile navigabile internaţionale din apropiere, potrivit acestor surse. 

Yemenul se confruntă de peste doi ani cu un război civil între mişcarea houthi susţinută de Iran şi guvernul preşedintelui Abd-Rabbo Mansour Hadi, sprijinit de o coaliţie condusă de saudiţi. Luptele s-au soldat cu peste 10.000 de morţi, iar o epidemie de holeră a infectat mai mult de 300.000 de persoane într-o ţară aflată la un pas de foamete.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.