Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru PSD: liberalii lovesc prin CCR

PNL
PNL depune prima sesizare la Curtea Constituțională de când partidul a intrat în opoziție. ”Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor a depus astăzi, 22 aprilie, o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x nr. 90/2014), adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 15 aprilie. Potrivit Sesizării de neconstituţionalitate depusă de parlamentarii PNL, Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă încalcă mai multe principii constituţionale, precum: dreptul la proprietate, accesul liber şi neîngrădit la justiţie, dar şi obligativitatea respectării legilor în vigoare. Sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x nr. 90/2014) a fost înregistrată la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor însoţită de o listă cu 83 semnături de susţinere din partea reprezentanţilor Grupului PNL”, se arată în comunicatul de presă al PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.