Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marian Oprișan a fost reales președinte PSD Vrancea

oprisan

Marian Oprişan a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației PSD Vrancea, marți, 29 septembrie 2015, în cadrul Conferinței Județene de alegeri.

Preşedintele PSD Vrancea a fost mandatat de cei 472 de delegaţi, prezenţi în sală, să candideze și la funcţia de vicepreşedinte al PSD. Totodată, plenul Conferinţei a aprobat o rezoluţie prin care Organizația PSD Vrancea va susţine candidatura domnului Liviu Dragnea la funcţia de preşedinte al PSD.

”În 2012, când PSD a preluat puterea, am promis românilor şi vrâncenilor că o să le reîntregim salariile şi am făcut acest lucru. Am promis pensionarilor pensii mai mari şi atât cât am putut, am făcut-o. Nu am tăiat nimic de la nimeni! Noi, social democraţii, nu vom tăia niciodată de la cetăţeni. Am promis ca vom redeschide spitalele si am făcut acest lucru, am promis că reducem TVA şi am redus TVA la alimente la 9%. Şi TVA-ul general, după părerea mea, de la 1 decembrie 2015 va fi de 20%. Aşa cum bine ştiţi şi salariile cadrelor medicale vor creşte de la 1 octombrie 2015. Profesorii şi-au primit toate drepturile legale, dar şi cele reieşite din hotărâri judecătoreşti. Am impus cel mai curajos Cod Fiscal pe care l-a avut țara noastră si care va permite României să se dezvolte economic. Practic România merge în direcţia prosperităţii românilor, pentru că aceste legi gândite de PSD şi coaliţia UNPR şi ALDE sunt măsuri făcute să ducă la bunăstarea tuturor cetăţenilor acestei ţări”, a spus Președintele PSD Vrancea, domnul Marian Oprișan la Conferința Județeană de alegeri.

Vicepreşedinţi ai Organizației PSD Vrancea au fost aleşi: ministrul pentru Românii de Pretutindeni, deputatul Angel Tîlvăr, deputatul Victor Roman alți consilieri județeni și municipali.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.