Discuţiile Turciei cu Rusia privind achiziţionarea unui sistem de apărare anti-rachetă S-400 au ajuns în 'etapa finală', deşi asta nu înseamnă că un acord va fi semnat imediat, a declarat vineri într-o conferinţă de presă ministrul turc al apărării, Fikri Isik, potrivit Reuters, transmite agerpres.
El a mai spus că ţările NATO nu au prezentat o ofertă 'eficientă financiar' pentru un sistem de apărare alternativ.
Cine este 'Belgianul', atacatorul de pe Champs-Elysées. Primele IMAGINI cu schimbul de focuri
Turcia, ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, a anulat în 2015 o licitaţie de 3,4 miliarde de dolari pentru un sistem de apărare cu rachete de rază lungă care fusese atribuit în mod provizoriu Chinei.
Ankara a anunţat apoi că va lua în considerare dezvoltarea unui sistem de rachete local, însă ulterior poziţia s-a schimbat.
"Este clar că Turcia are nevoie de un sistem de apărare anti-rachetă, însă ţările membre NATO nu au prezentat o ofertă care să fie eficientă financiar", a declarat Isik într-o conferinţă de presă.
"Discuţiile privind (sistemul) S-400 au ajuns în faza finală. Însă această fază finală nu înseamnă că semnăm un acord a doua zi dimineaţă", a adăugat el.
Oficialul turc a mai spus că Ankara nu va putea să integreze S-400 în sistemul NATO.