Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 15 zile de arest

Aleksei Navalnîi

Curtea de Justiţie a districtului Tverskoi din Moscova a decis luni plasarea pentru 15 zile în arest a opozantului Aleksei Navalnîi, declarându-l vinovat de nesupunere în timpul arestării sale de către poliţişti în urma mitingului anticorupţie care a avut loc duminică în capitala rusă, informează AFP, TVRain şi TASS. Anterior, Navalnîi a fost amendat cu 20.000 de ruble (circa 350 de euro) pentru organizarea acţiunii de protest.

În timpul şedinţei de judecată, Navalnîi a cerut ca la proces să fie chemat premierul rus Dmitri Medvedev. "Aş vrea să-l chem în justiţie pe organizatorul real al protestelor de ieri. Poate el ne va putea explica de ce atâţia oameni au ieşit în stradă", a spus Navalnîi, potrivit TVRain. Duminică, 26 martie, în mai multe oraşe din Federaţia Rusă au avut loc acţiuni de protest anticorupţie, neaprobate de autorităţile ruse. Navalnîi a lansat un apel la organizarea acestor proteste după ce la jumătatea lunii martie a publicat un raport în care îl acuza pe premierul rus Dmitri Medvedev că deţine controlul asupra unui imperiu imobiliar, prin intermediul unui ONG, conform Agerpres.

De formaţie jurist, Aleksei Navalnîi denunţă de câţiva ani, pe blogul său, corupţia la nivel înalt din Rusia şi şi-a anunţat deja intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.