Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Orban: Solicităm apăsat Guvernului să anuleze în integralitate reglementarea privind introducerea split TVA

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Ludovic Orban

PNL cere Guvernului să anuleze în integralitate reglementarea privind introducerea split TVA, considerând că este "o aberaţie fiscală", a declarat, miercuri, preşedintele PNL Ludovic Orban. "Solicităm apăsat Guvernului să anuleze reglementarea privind introducerea split TVA în integralitate pentru că deja ordonanţa adoptată a determinat toate companiile să realizeze un efort pentru pregătirea introducerii acestei aberaţii fiscale care generează costuri suplimentare pentru fiecare companie şi generează o stare de nelinişte şi de neîncredere în general în mediul privat", a afirmat Orban, la Parlament.

El a spus că Guvernul trebuie să emită o Ordonanţă de urgenţă de abrogare a reglementărilor pentru contul separat TVA, menţionând că liberalii au demarat o campanie de strângere de semnături împotriva acestei măsuri. "Cerem apăsat Guvernului să emită o Ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea reglementărilor din ordonanţa de urgenţă prin care au introdus split TVA. PNL a derulat şi continuă să deruleze o campanie de strângere de semnături de la angajaţi din sectorul privat, persoane fizice autorizate, patroni, manageri, antreprenori. La ora actuală avem strânse zeci de mii de semnături împotriva introducerii acestei măsuri", a adăugat Orban, conform Agerpres.

El a spus că din sutele de mii de firme din România nu sunt mai mult de 1.000 de firme care să fi optat pentru plata defalcată a TVA. "Nu înţeleg de ce Guvernul se încăpăţânează să nu emită acest act normativ, în condiţiile în care am văzut că firme importante din România din zona PSD nu au optat pentru contul special pentru plata TVA, Tel Drum spre exemplu, celebra firmă din anturajul domnului Dragnea. Noul ministru Felix Stroe care a condus RAJA nu a optat pentru contul special pentru TVA, firma Dobre şi fiii, a ministrului Turismului, firma domnului Tăriceanu, de asemenea, nu a optat pentru contul diferenţiat pentru plata TVA. Toate firmele în care apar ca acţionari membri ai Guvernului: Marcel Ciolacu, Graţiela Gavrilescu, Florin Bodog, Lucian Romaşcanu, Lucian Şova, Viorel Ilie, Ilan Laufer nu au aplicat pentru plata defalcată a TVA. Din sutele de mii de firme din România nu cred că sunt mai mult de 1.000 de firme care să fi optat pentru plata defalcată a TVA", a adăugat Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.