Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OSCAR 2016 Gala laureaţilor celei de-a 88-a ediţii, cu 'The Revenant' în postura de mare favorit

youtube.com
The Revenant

Gala laureaţilor celei de-a 88-a ediţii a premiilor Oscar va avea loc duminică seara, la Dolby Theatre din Los Angeles, şi va fi transmisă în direct în peste 225 de ţări şi regiuni din întreaga lume, după cum anunţă pagina web a organizatorilor prestigioasei ceremonii.

OSCAR 2016 Lista completă a nominalizarilor

Marcat de polemica referitoare la absenţa, pentru al doilea an consecutiv, a persoanelor de culoare de pe lista de nominlizări, evenimentul îl va avea ca gazdă pe Christopher Julius Rock III, cunoscut sub numele de Chris Rock, scenarist, producător de televiziune, regizor şi unul dintre cei mai îndrăgiţi actori afroamericani din SUA. El a mai avut în 2005 această dificilă misiune şi este deosebit de încântat de noua provocare. 

''Chris Rock este cu adevărat MVP -ul (Most Valuable Player, Cel mai valoros jucător) din industria de entertainment. (...) Va fi o gazdă fenomenală'' pentru magica seară a decernării premiilor anuale ale Academiei Americane de Film, au asigurat David Hill şi Reginald Hudlin, producătorii întregului show. 

Lista vedetelor cinematografice care vor înmâna preţioasele distincţii cuprinde, ca în fiecare an, actori, regizori, muzicieni, printre care unii deţinători ai statuetelor de aur, iar alţii nominalizaţi anul acesta. Prin ei se vor număra J.J. Abrams, Patricia Arquette, Cate Blanchett, Emily Blunt, Sacha Baron Cohen, Russell Crowe, Benicio Del Toro, Morgan Freeman, Whoopi Goldberg, Lady Gaga, Quincy Jones, Julianne Moore şi Eddie Redmayne. 

Filmul ''The Revenant'' pleacă din postura de mare favorit, cu 12 nominalizări, inclusiv la categoriile ''Cel mai bun film'', ''Cel mai bun regizor'', ''Cel mai bun actor în rol principal'' şi ''Cel mai bun actor în rol secundar''. Pe locurile următoare figurează ''Mad Max: Fury Road'', care a obţinut 10 nominalizări, ''The Hateful Eight'' - 8, ''The Martian'' - 7, ''Spotlight'', ''Bridge of Spies'' şi ''Carol'' - câte 6, iar ''The Big Short'' şi ''Star Wars: The Force Awakens'' - câte 5. 

Conform specialiştilor, în 2016, competiţia pentru cel mai apreciat premiu - ''Cel mai bune film'' - are un rezultat greu de prognozat, peliculele 'The Revenant', 'The Big Short' şi 'Spotlight' fiind cotate cu cele mai mari şanse, fără a se exclude însă şi surprizele. 

La categoria ''Cel mai bun film în limbă străină'', mari şanse la statueta de aur are lungmetrajul ''Son of Saul'', al regizorului ungar Laszlo Nemes, în care joacă şi actorul român Levente Molnar. Pelicula a obţinut deja în 2016 Globul de Aur pentru ''Cel mai bun film străin''. 

Întregul eveniment este însoţit de măsuri de securitate speciale, sporite în 2016 în contextul în care în California este încă viu şocul produs de atacul terorist din 2 decembrie 2015, când un cuplu de musulmani radicalizaţi a împuşcat mortal 14 persoane şi a rănit alte 21 la un centru social din San Bernardino. 

Noaptea premiilor se va încheia cu tradiţionalul ''Governos Ball'', marea petrece oficială organizată de Academia de Film pentru 1.500 de invitaţi - câştigătorii trofeelor şi toţi cei nominalizaţi, prezentatorii şi cei care au asigurat numerele artistice din timpul ceremoniei. Atmosfera va fi întreţinută de Troy 'Trombone Shorty' Andrews şi formaţia sa ''Orleans Avenue''.AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.