Premium
stiripesurse.ro vă prezintă principalele știri ale zilei, având ca temă centrală un articol din cotidianul România Liberă în care este prezentată o dezvăluire a jurnalistului Silviu Sergiu referitoare la acuratețea informațiilor prezentate de șeful Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării în cadrul audierilor din Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.
Romania Libera:
"Revin la cazul col. (r) Doru Paraschiv, ofiţer de contra-informaţii militare, audiat ieri de Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Nu de alta, dar poate interesează pe cineva din instituţiile care ar trebui să facă lumină cu adevărat.
Comisia l-a audiat şi pe gen. Marian Hăpău, actualul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA). Vreau să punctez un fals, al doilea, susţinut de gen. Hăpău cu acest prilej. El a susţinut că DGIA nu deţine tehnică de interceptare a comunicaţiilor. Dacă ar fi adevărat, cred că DGIA ar fi singurul serviciu secret din lume care nu ar avea o astfel de tehnică.
Nu este adevărat. DGIA are microbuze Mercedes Vito dotate cu astfel de tehnică extrem de performantă. Tehnica a fost primită cadou de la serviciul secret al Armatei americane, deoarece, de la Watergate încoace, acesta nu mai are dreptul legal să deţină astfel de aparatură pe teritoriul ţării, ci doar în teatrele de operaţii.
Ar putea fi verificate microbuzele Mercedes Vito înmatriculate cu B 54 DMX, B 36 HOX, B 14 CVX, IF 14 BAV, B 30 JUZ, B 20 DFZ. Parlamentarii pot foarte uşor să demonteze falsurile susţinute de gen. Hăpău. Dacă vor cu adevărat. pentru asta este însă nevoie de o anchetă serioasă la DGIA şi de suspendarea gen. Hăpău din funcţia de şef, pentru a nu periclita cercetările. Lucru imposibil în democraţia noastră originală..." a scris jurnalistul (Mai multe detalii AICI)
Digi24:
Atacurile președintelui României la adresa coaliției de guvernământ, de miercuri, ridică o întrebare esențială: ce șanse mai are să le oprească planurile, ”revoluționarea” fiscalității și justiției, în condițiile în care PSD și ALDE controlează Prlamentul, cvasitotalitatea puterii executive, Curtea Constituțională și au reușit să-și facă aliați importanți în multe alte instituții cheie?
Fix acum un an, Klaus Iohannis încheia o altă lungă perioadă de tăcere auto-impusă și începea să se poziționeze public ca un președinte implicat, dacă nu chiar jucător. Transmitea mesaje tranșante Parlamentului după voturile pentru protejarea unor inculpați, sugera unui fost ministru să-și dea demisia din Parlament și anunța finalul experimentului de guvernare tehnocrată, precizând că viitorul executiv nu va fi altfel decât politic.
Îl soma pe Dacian Cioloș să își declare măcar simpatia față de un partid, dacă își dorea un al doilea mandat de premier. Transmitea imperativ PNL să își rezolve rapid problema generată de inculparea unuia dintre copreședinți. Dar, cel mai important, declara ferm că nu va desemna pentru funcția de premier o persoană urmărită penal sau condamnată, indiferent pe cine vor propune partidele.
La vremea respectivă, poziția tranșantă a președintelui prin care anunța, de fapt, că nu îl va nominaliza ca premier pe Liviu Dragnea, chiar dacă PSD va câștiga alegerile, părea extrem de riscantă. De ce? Pentru că, după alegerile locale, devenise aproape cert că PSD va lau cel mai bun scor. Și cu toate astea, Iohannis a ales să nu tacă, să nu lase în coadă de pește chestiunea desemnării viitorului premier. Și-a pus cu bună știință PSD-ul în cap, într-un moment în care ar fi fost mult mai prudent să tacă.
În final, președintele și-a impus punctul de vedere iar Liviu Dragnea nu a ajuns premier. În schimb, a pierdut pe alte fronturi, la fel de importante. Indiferent ce planuri a avut pentru PNL sau pentru Dacian Cioloș ele nu au devenit realitate. Partidul care l-a susținut la prezidențiale a luat un scor mediocru și a deschis calea spre o guvernare PSD – ALDE cu mână forte. A fost nevoie de intervenția sa și a străzii, in extremis, în februarie, pentru a împiedica transformarea rezultatului electoral de anul trecut într-o catastrofă pentru România. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
Primul hipermarket, în accepţiunea de astăzi, a fost deschis de grupul francez Carrefour în 2001 în Militari, în zona de vest a Capitalei. Şi acum îmi amintesc o declaraţie a directorului de atunci care spunea că dacă s-ar fi luat după cifrele din statistică, nu ar fi deschis niciodată supermarketul şi galeria comercială. În piaţă, în portofelele românilor erau şi sunt mult mai mulţi bani decât apar în date.
În 1996 se deschisese primul magazin Metro din România, dar avea un alt sistem.
După aproape două decenii, în România sunt peste 2.000 de magazine moderne – supermarketuri, hipermarketuri, discounteri, cash & carry, şi peste 150 de malluri şi centre comerciale. PIB-ul este de 180 de miliarde de euro, adică 200 de miliarde de dolari, iar salariul mediu este de 500 de euro, adică 600 de dolari. Iar românii au mai mulţi bani acasă decât apar în statistici.
În malluri şi în magazinele moderne intră cel puţin 10 milioane de consumatori în fiecare zi. Comerţul tradiţional pierde teren în fiecare zi, magazinele stradale rezistând foarte, foarte greu mallurilor şi magazinelor moderne în diverse formate.
Antreprenorii români au avut o şansă extraordinară să-şi extindă afacerile odată cu creşterea numărului de magazine moderne şi a mallurilor. Dar pentru acest lucru trebuia să investească mai mult în produsele lor, în extinderea capacităţilor de producţie pentru a a face faţă unor eventuale comenzi mai mari, în pregătirea oamenilor proprii. Trebuia să se modernizeze atât ca produs în sine, cât şi ca marketing. Trebuia să-şi facă un brand. Trebuia să livreze produse mai multe, dar la un preţ din ce în ce mai mic, ca să fie imbatabili în lupta cu alţi concurenţi, din alte ţări.
Mallurile şi supermarketurile le-au pus la dispoziţie clientul, consumatorul, dar cred că mulţi invetitori români au ratat şansa de a deveni mai mari, de a vinde mai mult şi de a se extinde mai mult. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
După un maraton de nouă ore de negocieri, premierul Franței, Edouard Philippe anunță un acord politic asupra unui viitor referendum în Noua Caledonie. Acest arhipelag în vestul Oceanului Pacific este o colectivitate de peste mări atașată Franței cu un statut particular. Consultarea ar urma să aibă loc în cursul anului viitor dar nu a fost stabilită o dată exactă.
Relaţiile dintre Franţa şi această fostă colonie sunt complicate. Arhipelagul este situat în Oceanul Pacific, la 20 de mii de kilometri de Paris, nu departe însă de Australia şi de Noua Zeelandă. Colonie franceză din 1853 iar din 1946 teritoriu francez de peste mări. Există însă o importantă mobilizare în acest arhipelag în favoarea independenţei motiv pentru care de ani buni este cerut un referendum pe tema autodeterminării.
Noua Caledonie numără în jur de 250 000 de locuitori, este vorba de autohtoni - sau populaţia kanakă şi cei veniţi din Europa, migrați recent. În 1980 au izbucnit dispute violente, soldate cu morţi, între cei care vor şi cei care nu vor independenţa. O dezbatere ce a rămas de-a lungul anilor deschisă – rămâne de văzut dacă majoritatea populaţiei va opta pentru o independenţă totală sau pentru un statut special care să menţină legături strânse cu Franţa.
În materie de simboluri, Franţa a acceptat cam tot ce se putea, de exemplu oficializarea a două drapele: pe lângă cel francez Noua Caledonie are dreptul să arboreze şi un drapel "kanak".
Vineri dimineață, premierul Edouard Philippe a anunțat că a reușit să ajungă la un acord politic pentru organizarea scrutinului care ar urma să se deruleze anul viitor. Acordul a fost agreat de independiști, curentul de stânga și loialiști, formațiunile de dreapta din Noua Caledonie. (Mai multe detalii AICI)
