Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru imami din Germania sunt bănuiţi de SPIONAJ în favoarea Turciei

Poliţia germană a percheziţionat miercuri apartamentele a patru imami suspectaţi că au spionat în numele guvernului turc împotriva unor adepţi ai clericului Fethullah Gulen, autoexilat în SUA şi acuzat de organizarea tentativei de puci din luna iulie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Raidurile, întreprinse în landurile Renania de Nord - Westfalia şi Renania-Palatinat, ar putea tensiona suplimentar relaţiile între Germania şi Turcia, aliate în cadrul NATO şi care au nevoie de sprijin reciproc într-o serie de probleme, de la atacurile islamiste la criza migraţiei în Europa.

Germania. Sentinţă controversată în cazul unui pakistanez care a abuzat sexual o fetiţă de 6 ani

Conform unui comunicat al Parchetului federal (GBA), imamii au acţionat în baza unui ordin emis pe 20 septembrie 2016 de Directoratul turc pentru afaceri religioase (Diyanet), în care Gulen era menţionat ca aflându-se în spatele puciului eşuat.

Potrivit comunicatului, percheziţiile de miercuri au vizat găsirea de dovezi suplimentare despre implicarea suspecţilor în acţiuni de spionaj.

'Suspecţii sunt bănuiţi că au cules informaţii despre membri ai aşa-numitei mişcări Gulen şi le-au transmis consulatului general din Koln', se menţionează în textul citat.

Ministrul german a justiţiei, Heiko Maas, a precizat că imamii sunt membri ai Ditib, cea mai are asociaţie a moscheilor din Germania, care aduce imami din Turcia pentru a sluji în lăcaşele de cult destinate celor aproximativ 3 milioane de membri ai comunităţii de origine turcă.

'Este foarte clar că influenţa statului turc asupra Ditib este considerabilă. Asociaţia trebuie să detaşeze în mod plauzibil de Ankara', a declarat ministrul justiţiei.

GBA a lansat luna trecută o anchetă cu privire la operaţiunile informative ale Turciei pe teritoriul german, în urma plângerii penale depuse de un deputat.

Austria desfăşoară la rândul său o investigaţie cu privire la o o presupusă reţea informativă operată de Turcia pe teritoriul său, prin intermediul ambasadei de la Viena, şi care i-ar viza pe adepţi ai lui Gulen.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.