Puie Monta

Nu e chiar academic – dar, ma rog, din ce înțeleg rigorile academice ale domnului Ponta au o oarecare flexibilitate.

Nu e chiar politic-corect – mă consolez totuși cu gândul că omul care îi girează pe Bunea Stancu („Nu ţi-e ruşine, mă? P... mamii lor de ziariști!“) sau Radu Mazăre (”Cinci luni de zile procurorii n-au făcut niciun act. Păi, mă, f....e-n c.. pe mă-ta...") are totuși o cultură consolidată în domeniu.

Oricum ar fi, acest subiect – greu mainstreamizabil – trebuie abordat; el ascunde secretul înfrângerii catastrofale a lui Victor Ponta în aceste alegeri. Și, mai grav, în toate alegerile importante care vor urma.

Doar așa – pentru că Puie Monta.

De duminică, asta nu mai e o insultă. E un fapt social cu semnificație majoră. E ”Mihaela, dragostea mea” a lui Victor Viorel. E strigătul vesel de luptă al unei generații – care se va auzi de fiecare data când doctorul în drept va dori să se măsoare cu ea.

Și e eșecul modernizării PSD.

Milionul inexplicabil și imprevizibil de votanți de pe 16 noiembrie e milionul Puie Monta. În 2016 vor fi doua milioane – generația Puie Monta crește exponential de la o lună la alta, în timp ce morții de pe malul Dunării și al Siretului se retrag discret de pe listele electorale.

Victor Ponta a fost un experiment important. El a reprezentat încercarea de conciliere dintre vechea nomenclatură care a supraviețuit Revoluției și a fondat stânga românească și, pe de altă parte, generația tânără, fără carnet PCR. Crescut de SIE și de Adrian Năstase în Occident, Ponta a folosit cu tenacitate toate însemnele imagologice ale ”tinereții” și ”noului” pentru a putea face valorile lui Ion Iliescu prizabile la oamenii născuți în anii 70 și 80. A jucat baschet la televizor, a purtat tricou cu Che, și-a unduit șoldurile bine conturate în concursuri de dans, a purtat cască și costum cool ca să stea în dreapta pilotului, s-a dat peste cap cât trebuie cu mașina, a ascultat Paraziții de față cu presa și a votat cu Rațiu și Crin.

”Ponta e ca voi, PSD s-a schimbat, votați PSD – sau măcar stați acasă” – acesta a fost, în linii mari, proiectul de modernizare și întinerire al socialiștilor. Iar acestui proiect i s-a oferit o șansă cinstită în anul 2012. ”Tânărul pesedist” a primit scena pentru doi ani – ca să arate ce poate și cât de mult s-a schimbat nomenclatura roșie.

Cât de adânc a revoltat Ponta generația născută după 1970 în acești doi ani de putere s-a văzut pe 16 noiembrie, în valul Puie Monta. Tânărul pesedist nu a fost doar o dezamăgire – cu o dezamăgire te poți reconcilia, mai poți negocia; nu trebuie neapărat s-o înjuri de la obraz. A fost mai mult: prin tot ce a făcut, Ponta a agresat și insultat de-a dreptul oamenii de-o vârstă cu el, pe care trebuia să-i seducă pentru PSD. Atât de grav încât o întreagă generație – valul de la ora 19 – nu-l mai tratează ca pe un partener legitim de dialog, care merită argumente. E tratat direct cu Puie Monta.

De ce?

Pentru că a crezut că poate domestici această generație – cu doctorate neplagiate și scoli pe la Paris și Londra – cu PR, propagandă și ”consultanță de imagine”. ”Mă bucur din suflet pentru Simona Halep”, ”Iubesc Steaua de mic”, ”Voi susține Romania la Eurovision” – asta a fost maimuțăreala funky cu care Ponta credea că poate cuceri corporatiștii.

Pentru că s-a dovedit impostor. Nu te aștepta ca oamenii din generația ta, care au luat startul odată cu tine, să te ierte pentru că ai trișat – fie prin plagiat, fie intrând în politică din postura de ofițer acoperit.

Pentru că, după o vreme, nici măcar nu s-a mai prefăcut – și a mizat totul pe structurile și mesajele primitive ale vechii nomenclaturi. Baschetbalistul care asculta Paraziții tot cu Vadim și Diaconescu s-a aliat, tot mândru de România a fost, tot cu Arsenie Boca în suflet a stat prin studiouri TV, tot făină și ulei a împărțit, tot DNA a înjurat, tot în Teleorman și Olt și-a pus speranțele de a deveni președinte.

Pentru că nu a priceput că numărul oamenilor deștepți din România e mult mai mare decât al celor ușor de controlat prin repetarea halucinantă a poveștii cu băsismul. Nu poți deveni, totuși, președintele unei țări europene, cu oameni alfabetizați, limitându-ți propanganda la ”Dovezi zdrobitoare despre cât de băsist e Iohannis”, ”Băsiștii au turbat de disperare” și ”Băsescu e noul premier și adevăratul președinte”. Mantra ”Boc-Videanu-Blaga-MRU-Predoiu-Udrea-Anastase” nu tine loc de argumente în 2014 – cel puțin nu în raport cu o generație capabilă, totuși, de inferențe.

Pentru că până și minciuna poate fi acceptată în politică – cu condiția să fie cât de cât inteligentă și cât de cât rară. Spirala minciunii privind secțiile de votare din Diaspora – nu le putem suplimenta pentru că nu ne lasă BEC, pentru că nu vor statele străine, pentru că nu acceptă ambasadorii, pentru că legea nu permite, pentru că ne trăznește Dumnezeu – nu a făcut decât potențeze o carieră în care minciuna a devenit prilej de veselie publică. Glumele despre balivernele lui Ponta au luat locul bancurilor cu Bulă – nu-i puțin lucru.

Pentru toate aceste motive, valul de la ora 19 a refuzat să mai vorbească articulat cu Victor Ponta.

Nu merită. Nu are sens. Puie Monta e suficient.

Iar cei din PSD să nu-și facă iluzii: oricât ar auzi ei acum glasul poporului, oricât s-ar spăși, oricât ar pica la foc rapid amnistii, grațieri, imunități - proiectul ”tânărului pesedist” a eșuat iremediabil. Tot Puie Monta rămâne: credit pentru o a doua mascaradă reformistă nu vor mai primi niciodată la urne. Mai bine pariază, onest, pe nerozia de bine, poporanistă, a unui Vali Zgonea, care să se limiteze la mesaje asistențiale pentru categoriile sociale 50-70 de ani; flancat, cel mult, de un Mihai Sturzu care să îngâne electoral ”Yeah, yeah” și ”Put your hands in the air” pentru două-trei procente de la tinerii 18-20 de ani.

Cei mândri de România, firește.