Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rareş Bogdan, devoalări despre vizele românilor pentru SUA: Ce au discutat,de fapt,Iohannis şi Trump

Rares Bogdan

Noi devoalări ale discuţiile de la Casa Albă dintre Donald Trump şi Klaus Iohannis. Jurnalistul Rareş Bogdan de la Realitatea TV a dezvăluit pe facebook amănunte din spatele uşilor închise. Bogdan anunţă că problema vizelor românilor pentru Statele Unite a fost pe tema discuţiilor dintre cei doi şefi de stat.

"Misterele unei întâlniri istorice. Bunicule, să știi că au venit! In sfârșit. Știu ca ne-ai văzut de acolo de sus din Ceruri. Au întârziat puțin dar in sfârșit sunt aici. In ROMÂNIA pe care m-ai învățat sa o iubesc cu patima.

MAKE România GREAT AGAIN, Bunicule!

Citeşte şi: ALERTĂ Cristian Boureanu a fost ARESTAT preventiv / VIDEO

Înainte și după Trump. Așa va putea fi împărțită istoria noastră contemporana, și nu sunt cuvinte mari. Întâmplător, Trump. Sau poate nu, căci este om de afaceri și gândește practic. Întâmplător, Iohannis. Sau poate nu, căci nu s-a spurcat în politica dâmbovițeană, e profesor de fizică și rămâne încă normal și simplu.

Cu toată oboseala, deși aproape mi-au amorțit degetele de nesomn, am câteva gânduri la cald, venite din emoția băiatului născut și învățat la începuturi la Ocna Mureș, un orasel cu 20.000 de suflete și apoi la marele Cluj-Napoca iar apoi la Capitala lui Bucur, un roman care s-a trezit în fața clădirilor pe care le vedea în filme și la Știrile de pe alta Planeta. Indiferent din ce trust de presă ne-am întâlnit noi, românii de pe peluză, cei 21, cordialitatea cu care l-a întâmpinat șeful lumii libere pe președintele nostru ne-a emoționat pe toți. Orice veți auzi, acesta este adevărul. Ne-a fulgerat prin minte aceeași idee: este chiar vorba despre România aici? Wowwww, restul e istorie!

Citește și: Ce n-a văzut Parisul! Lindsey Davenport, despre Simona Halep: E ca un robot, execuţii aproape imposibile pentru mintea umană, nemaiîntâlnită în circuitul feminin şi chiar la mulţi băieţi

România a fost mereu importantă pentru SUA, cu variațiuni dictate de cântărirea evoluțiilor din Est sau din Orientul Apropiat sau Mijlociu, dar de un asemenea welcome nu am mai avut parte. Desigur, Trump e om obișnuit cu show-ul, cunoaște greutarea unor gesturi artistice, dar mai cunoaște ceva: America, chiar dacă este cea mai puternică țară și are cea mai performantă armată, are nevoie de aliați. Expozeul legat de Qatar n-a fost întâmplător, determinarea SUA de a elimina, prin orice mijloace, puroiul este mai justificată probabil decât la Războaiele din Golf. Terorismul, indiferent ce l-a creat, stârnit, ignorat, poate prăbuși omenirea în cea mai neagră iarnă. Nu cred că președintele României a fost acolo de decor, cum am auzit deja câteva comentarii (dacă n-ai bască, de ce n-ai bască?), căci mai mult ca oriunde în lume, gesturile Casei Albe au o simbolistică puternică. Combaterea amenințărilor, mai ales privind cu un ochi la Iran, nu se poate face fără un back-up, sau chiar mai mult, aflat pe teritoriul românesc. Deveselu nu a fost gândit pentru ruși, oricât de mult s-ar alinta ei că așa este, ca să-și justifice agresiunile. Iar cu o Turcie (angajată ferm să sprijine Qatarul) care mizează pe trei scenarii de alianțe, astfel încât nu mai știe nici ea când, cu cine îngheață sau dezgheață agenda, valoarea României este evidentă", scrie Rareş Bogdan pe facebook.

Citeşte şi: Cristian Tudor Popescu îi face praf pe politicieni: Anunţ după vizita lui Iohannis la Casa Albă

Şi asta nu e tot. Jurnalistul a vorbit despre temele discutate de către cei doi şefi de stat. "Vor mai fi comentarii legate de cooperarea militară, achiziții, contractele pe care Trump le-ar fi obținut. Vin dintr-un exces de corectitudine care nu știu dacă a funcționat astfel atunci când Franța sau Germania au semnat înțelegeri comerciale cu China. Am mai auzit comentarii dezagreabile legate de vize. Care, să reamintim, sunt în pixul celor din Congres. Nu e politic corect să afirm ce se va întâmpla odată cu ridicarea vizelor, dar e corect și național să spun că nu e corect să plătească toți.... Sper sa vina și VIZELE in cele din urma. Cât mai repede! Și apropo, vizele au fost abordate ca subiect! SURSA SIGURA.

Greutatea, însă, a fost în altă parte: garanția că articolul 5 al Tratatului NATO nu e doar o poveste pentru creduli. Nu se va ajunge la asta, dar și deoarece Trump a fost ferm. Oricum, butoiul cu pulbere e în altă parte. Iar România, de aproape 3 ori mai mică decât Texasul, are o valoare crucială. Desigur, o Românie stabilă.

Stabilitatea politică devine esențială - mi-a trimis cineva acum o declarație dată de Grindeanu: suntem o oază de stabilitate în această regiune. Zâmbesc încercând să-mi imaginez fețele evaluatorilor din Kiseleff și mă gândesc că lui Grindeanu nu-i tremură genunchii așa de tare. Chiar dacă banii europeni din actualul exercițiu sunt încă un mister, o mostră de incompetență, s-ar putea ca investitorii anunțați de Trump să fie buni și ei la ceva, mă gândesc... Unde mai pui că o țară cu investiții americane puternice va fi o țintă mai greu de visat de eventuali agresori. Și vor veni! Iar expunerea mediatică maximă de care a avut parte România va suscita, cu certitudine, și interesul altora!

Revenind la România stabilă, mi-a mai încălzit genunchii (erau 40 de grade acolo, dar nu le simțeam, eram încremenit de surpriză) afirmația "susținem lupta anticorupție, știm tot ce se întâmplă acolo, președintele Iohannis va câștiga această luptă". Aveam un gând rezidual, legat de decizia CCR în privința abuzului în serviciu, dar cred acum că Dragnea & Co vor fi în situația de a găsi în pragul de 1 leu o respectare a deciziei CCR. Ce s-a întâmplat în iarnă, acea jumătate de milion de români în stradă au fost doar repetiția generală... N-aș vrea să analizez cu maliție declarația făcută de Dragnea: îl asigur pe președinte că nu se va întâmpla nimic în țară atâta timp cât este în SUA. Sunt prea obosit......Klaus al nostru a fost azi MAGISTRAL. The Best. Calm, analitic, rece și urmărind sa își atingă obiectivele pentru tara sa.

Sunt obosit și fericit. Sunt un român mândru. Vă promit că-mi adun gândurile (și informațiile) pentru emisiunea de duminica când voi intra prin Skype de la Paris și de luni LIVE din Studiourile RealitateaTv, căci culisele acestei file senzaționale de istorie la ale cărei artificii am fost martor conțin încă multe de analizat. A fost un eveniment care marchează istoria. Până atunci mă îndrept spre Paris, căci am acolo ceva de făcut: GO Haleeeeeeeep!!!!!!!!!!!!!!!!", a încheiat Rareş Bogdan.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.