Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Robert Negoiță recunoaște că i-a înșelat pe bucureșteni: 'Nu am niciun regret'

negoita1

Robert Negoiță a ajuns primar în Sectorul 3, dar s-au descoperit lucruri necurate din trecutul său. Concret, Negoiță a plagiat la lucrarea de doctorat, înșelând populația când se prezenta ca fiind doctor în economie. Comisia de etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat. Academia a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor, iar Negoiță spune că nu regretă.

”Comisia de etica a Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza" a inceput procedura prin care, cel mai probabil, imi va fi retras titlul de doctor. Nu am niciun regret ca acest lucru se va intampla, cu atat mai mult cu cat imi dau seama ca, in parcursul meu din administratia publica, cele mai importante au fost cunostintele dobandite practic.

Citește și: Scene INCREDIBILE petrecute la bordul unui avion: Ce i-au făcut niște microbiști unei stewardese / VIDEO

Singurul lucru pe care il regret este acela de a ma fi lasat tentat, in trecut, de aceasta "moda" a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum si din care am invatat o lectie importanta: singurele realizari notabile sunt cele construite pe o baza sanatoasa! Mi-am asumat acest principiu in calitate de primar dar, din pacate, nu l-am avut in vedere din perspectiva academica. Tocmai de aceea, ma voi supune deciziei Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), daca acesta va decide sa imi retraga titlul de doctor.”, e mesajul lui Robert Negoiță.

Citește și: Ea e femeia cu cei mai mari sâni naturali din lume: Fiecare cântărește aproape 30 de kg / VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.