Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Singura soluţie pentru a stăvili fraudele din achiziţii publice

contract

Ziarul Financiar:

În fiecare zi apar anchete ale fraudelor din achiziţii publice. Primării, spitale, şcoli, Casa de Sănătate, Compania de Drumuri, Consilii Judeţene sau chiar Federaţii Sportive sau Case de Cultură. Ultimele acuzaţii vizează un contract pentru informatizarea Casei de Sănătate de 17 milioane de euro, iar săptămâna trecută era verificată o şcoală din Bucureşti, cartierul Tineretului, unde se presupune că fraude mai mari de mii sau zeci de mii de lei nu puteau fi.
Aproape că te poţi gândi că orice director de la stat care are pe mână o sumă de bani – de la o mie de lei la 27 mld. lei, cât are Casa de Sănătate – are ca primă grijă cum să „dreneze“ din bani.
Când se împart funcţiile în diverse instituţii în cadrul partidului câştigător în alegeri, cuvântul magic este „ordonator de credit“.  De aici pleacă totul. De la oamenii care decid de unde şi cu ce preţ să cumpere. În joc sunt 12 miliarde de euro, bugetul anual de bunuri şi servicii ale instituţiilor publice, şi încă 8 miliarde de euro cheltuielile de investiţii. 20 miliarde de euro sunt bani mulţi nu numai pentru România, ci şi pentru ţările dezvoltate din vest.
Ministerele nici nu mai contează, pentru că marile „robinete“ sunt la instituţii cvasiindependente: Compania de Drumuri şi Autostrăzi, Casa de Sănătate, Casa de Pensii, Agenţia de Mediu, autorităţi, inspectorate, marile spitale. Ministerele au sub coordonare, subordonare sau în cadrul lor zeci de instituţii, fiecare cu bugetul său.
La fiecare schimbare de regim, mii de „soldaţi“ din trupele de partid specializaţi în achiziţii sunt instalaţi imediat în posturile-cheie iar reţelele sunt activate. Asta înseamnă politică în ultimii 25 de ani în România: antrenament pentru ocuparea de poziţii cu drept de semnătură pe cheltuieli în spitale, primării, consilii judeţene, şcoli, autorităţi, agenţii şi inspectorate.
Membrii reţelei ştiu mai bine decât orice ministru miza fiecărei poziţii, ştiu puterea instituţiilor în funcţie de banii pe care îi au la dispoziţie. Acum, spre exemplu, stau la pândă. Au emoţii – cine va câştiga în alegerile din 5 iunie. Posturile deja se negociază, în tranşee se împart bugetele.
După atâţia ani de experienţă în manevrarea ofertelor, legislaţia achiziţiilor publice s-a transformat pur şi simplu doar într-un alibi pentru directori: „Am respectat legea“, spun ei, dar la sfârşitul zilei vezi că sub Marian Vanghelie 80% din contractele Primăriei Sectorului 5 pentru reabilitarea străzilor au fost date unei singure firme, pentru care a constituit 99% din cifra de afaceri.
Vezi că pe bugetele de sute de milioane de euro ale marilor spitale se bat şi câştigă furnizori înfiinţaţi ieri, vezi că preţul şi calitatea sunt ignorate făţiş pentru ca banii să meargă unde trebuie.
Singura soluţie pentru a stăvili acest noian de fraude este CEN­TRA­LI­ZA­REA. Centralizarea va duce la economii de timp, de bani şi la eficienţă. Achiziţii centralizate făcute sub maximă transparenţă. Nu se înţelege, de exemplu: de ce este nevoie ca fiecare spital să îşi cumpere pe cont propriu substanţele dezinfectante şi alte tipuri de materiale sanitare generale? Că este nevoie în anumite spitale de anumite medicamente, că trebuie rotite spre exemplu aceste dezinfectante la o anumită perioadă de timp, este altceva.
Dar decizia de achiziţii la nivelul fiecărui spital este doar o invitaţie la fraudă cu bani publici.

Adevarul:

Radu Magdin, specialist în comunicare politică, a explicat, pentru „Adevărul“, de ce Cătălin Predoiu şi Nicuşor Dan nu pot face pasul în spate în lupta pentru Primăria Capitalei.
Cătălin Predoiu le-a propus lui Nicuşor Dan (USB) şi Daniel Barbu (ALDE) susţinerea unei candidaturi unice a dreptei în Bucureşti, pe baza unui sondaj făcut cu o săptămână înainte de finalul campaniei, după care cel mai bine clasat să primească sprijinul celorlalţi doi înainte de scrutin. „Domnilor, ştim că atunci când dreapta este unită, PSD pierde. Cumva, din aceleaşi motive, toţi ne opunem PSD: nu şi-a rezolvat problemele de corupţie, are restanţe din guvernările anterioare”, a spus Predoiu.
Primul care a declinat oferta candidatului PNL  a fost Nicuşor Dan (USB). „Mi-e teamă că nu înţelegeţi ce vă transmite societatea, că s-a săturat de modul profund corupt în care a fost gestionat Bucureştiul, dar şi România, de către PSD şi PNL”, a spus Nicuşor Dan. În replică, Predoiu a acuzat ”o fractură logică”. „Dacă dumneavoastră veţi fi pe primul loc în sondaj, veţi fi susţinut de noi”, a spus Predoiu. „PNL are o vinovăţie pentru ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti în ultimii ani. Poate să recunoască această vinovăţie  şi să sprijine un candidat susţinut de cei care s-au săturat de cum s-a făcut politică”, a replicat Nicuşor Dan.
La rândul său, Daniel Barbu a respins oferta candidatului PNL. „Nu văd campania ca o încleştare homerică între dreapta şi stânga. Cu toată părerea de rău, nu vă pot accepta propunerea”, a spus  Barbu, care, în această campanile, joacă rolul de iepure pentru Gabriela Firea. Rolul lui Daniel Barbu, creditat în sondaje cu 2-3% , este să rupă cât mai mult din electoratul PNL, în favoarea candidatului PSD.
Ce şanse mai sunt ca dreapta să se unească, în condiţiile în care candidaţii nu pot trece peste orgolii? „În primul rand, Predoiu face bine că cere unificarea dreptei. Va deveni clar după alegerile locale că PSD «şi-a revenit» şi a reconfirmat pozitia de prim partid al ţării. În al doilea rând, într-adevăr, orgoliile sunt problema: Nicuşor Dan are dreptate când spune că el trebuie să fie candidatul, are o legitimitate personală, a mai candidat şi în 2012, iar administraţia locală e pasiunea sa. De partea cealaltă, Predoiu era propunerea PNL pentru funcţia de premier şi, într-un final, a ajuns candidat la Primărie. Este un bun profesionist şi PNL are disciplina unui partid mare. În consecinţă, aici e legitimitatea lui când consideră ca are o candidatură cu potenţial mai mare de succes decât cea lui Nicuşor Dan“, a comentat, pentru „Adevărul“, Radu Magdin, specialist în comunicare politică.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.