Premium
Se schimbă legea. Actul normativ prin care sunt desemnați șefii marilor parchete și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Rolul președintelui României devine pur simbolic. El va emite decretele nu ca urmare a propriei decizii, ci ca o consecință a opțiunilor CSM. Iar ministrul Justiției, și el parte a Executivului, ca și președintele, va da doar un aviz. Care nu este clar, cel puțin pentru moment, dacă va fi obligatoriu sau doar consultativ. E bine sau e rău modul în care se schimbă legea?
Sorina Matei produce un TSUNAMI: dezvăluie CONTRACTELE lui Ghiță cu SRI
Este logic ca, într-un stat de drept, în care se aplică riguros principiul separării puterilor în stat, puterea judecătorească să fie cea care are dreptul de a decide întru totul asupra modului în care este organizată și în care sunt desemnați toți magistrații, inclusiv magistrații Înaltei Curți, precum și șefii marilor parchete. Deși, în ceea ce îi privește pe procurori, este extrem de discutabil dacă ei fac parte sau nu din lumea magistraților, dacă sunt sau nu, dimpotrivă, simpli avocați ai statului. În ce mod se schimbă legislația și care sunt consecințele?
Până când la putere a venit regimul Traian Băsescu, iar la butoanele Ministerului Justiției Monica Macovei, șefii marilor parchete erau numiți de către președinte, la propunerea CSM. Ministerul Justiției, ca parte a Executivului, nejucând niciun rol. Pentru a putea să-l aducă la butoane pe Traian Băsescu, creându-și și ei înșiși o putere sporită, Monica Macovei a reușit performanța de a schimba legea. În mod dramatic. Astfel încât, începând din 2005, rolul CSM în desemnarea șefilor marilor parchete a fost doar consultativ, avizul negativ sau pozitiv al acestora nefiind de natură să îl oblige pe președinte să numească sau să nu numească un șef al parchetelor. Cum a fost, de exemplu, cazul Laurei Codruța Kovesi care, deși a primit un aviz negativ, a fost totuși unsă în post de președintele Traian Băsescu.
În esență, această schimbare a diminuat dramatic independența justiției, aservind-o unor politicieni. Președintelui și, într-o oarecare măsură, Guvernului, prin intermediul ministrului Justiției. Acest sistem s-a propagat de sus în jos în întreaga structură a parchetelor. Rămânea în picioare sau chiar promova doar cine juca așa cum cânta Traian Băsescu.
Comisarul care scrie ISTORIE! Cu cât va fi despăgubit Traian Berbeceanu
Acest model antidemocratic a fost extins și asupra instanțelor judecătorești. Președintele României, numind, în întrega ei componență, Înalta Curte, care coordona toate celelalte curți din țară, practic întreaga piramidă judecătorească, și-a asigurat, în linii mari, subordonarea și loialitatea judecătorilor. De acum își putea executa nestingherit adversarii politici care, finalmente, ajungeau în fața Înaltei Curți sau, dimpotrivă, îi putea salva pe protejați. Încă din 2005-2006 semnalam, în analizele mele zilnice, acest pericol și lanțul uriaș de persecuții și nedreptăți care urmau să se propage prin intermediul unei justiții care ajunsese aservită factorului politic.
Și iată că, astăzi, pachetul de legi pregătit de Tudorel Toader, ministrul Justiției, și prezentat spre consultare Consiliului Superior al Magistraturii – pentru că, sub anumite aspecte, vizează modul în care urmează să fie organizată justiția – suferă modificări substanțiale, care sunt de natură să îi redea justiției o parte din independența pierdută. Dar numai o parte. Este o revoluție făcută cu jumătate de măsură.
Compromisul constă în faptul că, și sub puterea noilor propuneri legislative, procurorii urmează să fie amestecați cu judecătorii într-un fel de cocktail pe cât de nefiresc, pe atât de periculos. Considerându-se că și unii și alții sunt magistrați, legiuitorul nu ia în calcul, cel puțin până în acest moment – să vedem ce va spune Parlamentul –, că profesia de procuror este la fel de diferită de cea de judecător cum este și cea de avocat. De fapt, justiția este operată, în orice stat de drept, exclusiv de către judecători. De aici și simbolul balanței cu două talere, un taler reprezenta acuzarea, iar celălalt taler apărarea. Cauzele penale nu pot fi niciodată administrate corect și imparțial, în condițiile în care procurorul joacă în aceeași echipă cu judecătorul. De aici și lipsa de coerență a Consiliului Superior al Magistraturii care, în loc să fie alcătuit în exclusivitate din judecători, are în componența sa atât judecători, cât și procurori. Evident, apărătorii, respectiv avocații, fiind excluși.
Viermele care poate transforma noul act normativ într-un măr putred constă în condițiile pe care legiuitorul le pune pentru promovarea la marile parchete sau la Înalta Curte. În esență, una dintre condițiile extrem de importante este vechimea, fără a se face însă distincție între vechimea ca judecător și vechimea ca procuror. Simpla atingerea a unui anumit prag este suficientă pentru a ajunge judecător al Înaltei Curți sau chiar președinte, chiar dacă întreaga carieră profesională a fost cea de procuror. La fel și invers. Poți ajunge șef la DNA cu singura condiție a vechimii, chiar dacă nu ai fost în viața ta procuror.
Aceasta este o evidentă anomalie care va permite, în viitor, promovarea incompetenților și respectiv a cozilor de topor atât la Înalta Curte, cât și la șefia marilor parchete. Iar tot răul pornește de la includerea artificială a procurorilor în categoria magistraților. Poate că ar fi cazul ca Parlamentul să schimbe, la acest capitol, proiectul de act normativ. În rest, este foarte bine că nici președintele României și nici ministrul Justiției nu vor mai juca, în viitor, un rol decisiv.
un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
