Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

7 ZILE ÎN ROMÂNIA - țara ultimului mare Aristocrat

Editura Oscar Print
Aristocratul

Duminică agenda a fost ținută de Congresul PNL, organizat „pe repede înainte” pentru a-l instala pe Generalul Ciucă șef în Modrogan. S-a comentat mult absența președintelui Iohannis, despre care s-a scris că ar fi fost la golf cu o zi înainte. Însă poate că decizia de neparticipare era menită și a detensiona potențialele reacții cu privire la implicarea sa. În fond, PNL se afla aproape de 50% intenție de vot în sondaje după victoria la prezidențiale din 2014, iar astăzi, după 7 ani de subordonare față de Cotroceni, are 16% și este dominat de echipa lui Traian Băsescu. Nici cutuma prezenței partenerilor de coaliție nu a fost respectată, PSD și UDMR neavând reprezentanți. Totuși, așa cum am mai scris, e de sperat ca măsura și rigoarea premierului să aducă, inclusiv în plan comunicational, o minima ordine internă. Deși nu este un orator, noul președinte al PNL poate compensa prin decizii guvernamentale coerente și bun simț, adică fix opusul „reușitelor” lui Florin Cîțu. Din declarațiile lui Nicolae Ciucă s-a remarcat fermitatea privind eliminarea MCV și accederea la spațiul Schengen, ambele obiective fiind blocate până acum din rațiuni exclusive politice la nivel european, nicidecum de elemente de substanță tehnică. Rămâne de văzut dacă noul context internațional, favorabil poziționării României, va contribui la cele 2 succese așteptate de premier.

 

Luni a fost ziua anunțării pachetului de măsuri sociale și economice initiate de PSD. La nivel imagologic, conferința de presă de la Parlament i-a avut în atenție pe Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor și Nicolae Ciucă, însoțiți exclusiv de miniștri ai PSD (Gabriela Firea, Adrian Câciu, Adrian Chesnoiu). A fost, deci, încă o poziționare evidentă a liderilor din Kiseleff în arcul guvernamental, mai ales în calitatea lor de inițiatori ai măsurilor. Pe fond, deciziile de susținere a economiei, mai ales a IMM-urilor, erau absolut necesare, prin comparație cu indiferența arătată de Cabinetele Orban și Cîțu. Raportat la măsurile sociale, acestea au demonstrat inadecvarea ultimilor 2 ani, în care PNL și USR au ignorat realitățile triste ale sărăciei din multe zone ale României. E cert că doar investițiile și dezvoltarea economiei pot vindeca problemele cronice pe termen mediu și lung, însă în paralel, orice ajutor punctual pentru categorii afectate de inflație (datorată în mare parte liberalizării inconștiente a pieței de energie) se poate dovedi vital.

 

Marți s-a remarcat din nou Superman, ca un bun chibiț, criticând pachetul de măsuri anunțate cu o seară înainte. Pare un program de guvernare, pentru că nu sunt termene acolo, nu sunt detalii şi atunci e complicat să faci o analiză ca economist. În momentul acesta îmi aduce aminte de o melodie a celor de la Metallica,"Fight Fire with Fire" a spus euforicul, arogându-și o calitate profesională cel puțin discutabilă. Dacă ne gândim doar la tentativele sale de a lua bacul, urmate de o școală terminată cu greu și, pare-se, întreruptă de arestul american, e greu de presupus că fostul pupil al președintelui va lua curând Nobelul pentru economie. Însă mă tem că dispariția sa din prima scenă politică ne va văduvi de multe dintre situațiile de umor involuntar cu care ne-a obișnuit.



Miercuri a fost ziua lansării celui mai nou volum de mărturii ale academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, boier de viță, aparținând deopotrivă, prin nobila descendență, atât aristocrației pământene, cât și celei apusene. Deși sunt, desigur, subiectiv, în calitate de autor al lucrării, evenimentul desfășurat la Academia Română a reunit oameni de spirit, intelectuali autentici, diplomați, profesioniști ai medicinei, jurnaliști și lideri politici, demonstrând că interesul pentru cultură încă există. Beneficiind de recomandarea Președintelui celui mai înalt for științific - Domnul Ioan Aurel Pop, care semnează Cuvântul înainte al cărții, dar și de prelegerile vicepreședintelui Academiei Române, Răzvan Theodorescu, ale profesorului Dumitru Constantin Dulcan și ale profesorului Andrei Țăranu, volumul intitulat Aristocratul este ilustrarea șansei noastre  de a avea încă repere autentice. Cu un an înainte de aniversarea Centenarului, Constantin Bălăceanu Stolnici a încântat și emoționat audiența prin vivacitatea minții sale excepționale, prin modestie și eleganță, oferind un model pentru toți cei care își doresc să contribuie, cu generozitate, la parcursul acestei țări.



Joi am remarcat o știre amuzantă și una foarte serioasă. Vestitul comic și karatist Dănileț, despre care s-a scris că este activ și pe rețeaua chinezească unde se ceartă, de regulă, interlopii, a anunțat că ar dori să devină judecător al Curții Constituționale ca propunere a USR, adică exact partidul care milita până deunăzi, alături de PNL, pentru desființarea instituției pe motiv că ar fi „pesedistă”. Însă au fost și anunțuri serioase, precum cel transmis de Ministrul Muncii, Marius Budăi. Acesta a explicat că Legea pensiilor va fi actualizată în urma consultărilor tuturor specialiștilor, păstrând principiile de solidaritate și echitate, în pofida atacurilor USR, precum și a „negocierii” de către aceiași „oameni noi”, prin PNRR, a condamnării la sărăcie a tuturor seniorilor, dat fiind că extincția acestora ar fi semn de progres.

Vineri liderul PSD a anunțat, alături de președinții PNL și UDMR, depunerea în Parlament a Legii offshore, un proiect menit să deblocheze investițiile din Marea Neagră și să reducă dependența de gazul rusesc. Interesantă, la fel ca și luni, poziționarea lui Marcel Ciolacu în postura de comunicator din partea întregii coaliții de guvernare, probabil în sensul consolidării sale ca succesor al lui Nicolae Ciucă, de la anul, în funcția de premier. Rămân de analizat două aspecte: întâi, de ce „guvernul meu”, aflat în funcție între octombrie 2019 și octombrie 2021, condus, pe rând, de Orban și Cîțu, nu a reglementat această chestiune; în al doilea rând, sunt curios cum se va operaționaliza exploatarea gazelor în zona platformei continentale a Mării Negre, având în vedere războiul din Ucraina și  aglomerarea militară navală.
CONSTATAREA SĂPTĂMÂNII este una amară, fără a fi neapărat o noutate. În lumina evenimentului de miercuri, pe care l-am descris, devine atât de limpede nivelul degradării profesionale, morale și culturale a vârfurilor statului. În absența dezbaterii de idei privind politicile publice, parcă este cu atât mai necesar un proiect de țară, pe un orizont de cel puțin 10 ani, în perspectiva prezidențialelor din 2024. Cred că un candidat care nici nu a lovit copiii în plex, nici nu s-a îmbogățit din meditații, dar care va propune o formulă coerentă și cu direcție, va putea capacita un vot „pozitiv”. Nu de alta, dar vedem unde ne-a adus votul „negativ” în ultimii 17 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.