Premium
Incep cu o anecdota.
In urma cu vreun an, cand problemele lui Cocos cu legea incepeau sa se contureze, tot mai multi romani din Emiratele Arabe Unite – pe care ii reprezint in Parlament ca deputat de Orientul Mijlociu si care, intre timp, mi-au devenit prieteni – imi explicau lejer, ca pe un soi de adevar clar, distinct si notoriu, ca restaurantul romanesc din Dubai, patronat de o respectabila doamna pe care am si cunoscut-o – si care este sora unui aparent faimos manelist valcean – ii apartine, de fapt, lui Dorin Cocos. Era, repet, o evidenta pentru comunitate – iar eu eram considerat cumva intarziat si caraghios pentru ca n-aveam habar: “Serios?? Dar toata lumea stie ca e restaurantul lui Cocos!”
Impins de la spate de aceasta certitudine, am facut imprudenta de a scapa pe Facebook, in cadrul unei discutii cu romanii din EAU, o ironie benigna despre restaurantul lui Cocos de pe promenada Dubai Marina. Greseala fatala: pe la miezul noptii, sora distinsului manelist, patroana cu mandria nereparata, ma suna furtunos si ma ia la trei pazeste – cum pot sa scriu eu asa ceva, ea n-are nicio legatura cu Cocos, ii vreau raul, sunt o forta malefica, sa fac bine sa dau o dezmintire.
Am schitat un soi de dezmintire – in fond era doar o gluma si femeia parea de-a dreptul speriata; am retinut insa limpede episodul, pentru ca in nevroza acelui telefon nocturn se ascundea, probabil, un oarecare talc.
Zilele trecute a aparut marturisirea lui Dorin Cocos despre modul in care a fost utilizata spaga Microsoft. Revelatie – la punctul doi, mana de-Elena-mangaietoare scrie apasat:
“Am mai primit, tot de la Dinu Pescariu, suma de 200.000 de euro într-un cont din Dubai ai unei prietene pe numele Dumitrache Doina, care a deschis un restaurant cu specific romanesc.”
Restaurantul din Dubai, cu alte cuvinte, chiar era al familiei Udrea-Cocos. Si fusese facut cu banii contribuabililor romani, care plateau – cu avizul marelui om de stanga-dreapta Calin Popescu Tariceanu – licente inexistente. Era, fireste, doar un detaliu din vasta tesatura a coruptiei Udrea-Microsoft: dar un detaliu relevant. Care dovedeste, pe cale de deductie, ca marturisirile lui Dorin Cocos sunt – in marea lor majoritate, cel putin – autentice: ce sens avea sa pomeneasca sotul Elenei Udrea despre o suma minora si bine dosita in Dubai, daca nu era hotarat sa spuna tot adevarul (fie si din responsabilitate fata de fiul sau)?
Daca e asa, atunci al doilea pas logic e evident: chiar a existat, conform spuselor lui Cocos, la cel mai inalt nivel al puterii basiste – si procurorii o pot dovedi – un grup politic infractional organizat; compus, cel mai probabil, din Udrea, Cocos, Bica si Breazu. Acest grup a actionat coordonat, deliberat si inca de la preluarea puterii pentru a controla si determina un procent cat mai mare din spagile traficate in Romania. Acest grup a ocupat pozitii esentiale in stat si – politiceste – langa presedintele Basescu; si, coincidenta, a virat bani murdari catre campania sa electorala. Varful de lance al acestui grup a fost – iarasi coincidenta – cel mai protejat, promovat, sustinut, cocolosit om al regimului Basescu: Elena Udrea, “o femeie cinstita”, “un pariu castigat”, “un basist adevarat”. Omul pentru care fostul presedinte si-a rupt partidul, si-a indepartat loialii, si-a ostilizat intelectualii si reformisitii – si, in final, si-a compromis posteritatea politica.
In aceste conditii, intrebarea naturala, spontana – pe care procurorii in mod evident si-o ridica deja – este: nu exista suficiente premize pentru a presupune ca grupul infractional Udrea-Cocos-Bica a fost gandit si promovat chiar de presedintele Romaniei? Nu pare evident faptul ca, in paralel cu o reforma reala (dar partiala si partizana) a Justitiei, seful statului a montat in inima sistemului public o conducta de deturnat bani in favoarea sa si a camarilei sale?
Nu scriu aceste lucruri cu patima in raport cu presedintele Basescu: precum Emil Constantinescu in 2000, creatorul lui ”Sa traiti bine!” e deja un personaj muzeografic, fara nicio relevanta electorala; sa te razboiesti cu el e ca si cum te-ai certa cu Hrusciov – poate fi util, dar e inadecvat. Basescu mai poate eventual agita o vreme spiritele in Diaspora – distrugandu-si unicul produs parlamentar cu adevarat reusit, Eugen Tomac; totusi, pe termen lung, de doi-trei ani, relevanta sa politica nu o va mai depasi pe cea a lui Edmond Talmacean sau Gelu Voican Voiculescu.
Intrebarea de mai sus nu tine, cu alte cuvinte, de uzuala retorica anti-basista. Ponta e la fel de rau ca fostul presedinte – si e un rau actual, viu, ante portas, nu unul de manual istoric. Totusi, clarificarea juridica a acestei dileme – daca am avut cumva un presedinte care si-a constituit propriul grup infractional – e esentiala pentru o reforma reala a statului si a Justitiei. Motivul e evident: daca, prin absurd, lucrurile chiar asa stau, atunci era cumva mai bine daca, in urma cu zece ani, ar fi castigat Bombo si-am fi plecat cu toti in Congo.
Congo e, totusi, un stat de drept usor consolidat. Noi plecam ceva mai de jos.
