Acarul PĂUN

O știre răzbate din beciurile DNA: cică Ponta si Mădălin ar fi ieșit deputați în 2012 cu sprijinul „colegilor” de la Partida Romilor. Informația îmi este completată de imaginea cu Victor Viorel Ponta mulțumindu-i lui Nicolae Păun pentru felul în care a fost „ajutat de băieți” în alegerile parlamentare! În sfârșit aflăm și cam ce a însemnat „ajutorul” oferit, și anume modul în care se alocau resurse pentru acțiuni în colegiile în care cei doi PSD-iști candidau.

Cam același tip de „ajutor” a fost pus la dispoziție și în anul 2014 la alegerile prezidențiale, norocul este însă, și chiar că-i noroc din mai multe puncte de vedere,  că cel ce a fost susținut de Partida Romilor a pierdut alegerile….

[embed]https://www.youtube.com/watch?v=XnhYwA7S0mI[/embed]

Aceste dezvăluiri, pentru mine, ca om care lucrează mai ales în zona de dezvoltare socio-economică a minorității romilor, ridică două mari întrebări:

1. Este reprezentată minoritatea romilor de o clasă politică solidă care îi negociază interesele de dezvoltare în relație cu partidele mari? Dacă da, care sunt rezultatele acestor negocieri?

2. Este modul de alocare a resurselor de care dispune Asociația Partida Romilor, ca organizație care reprezintă minoritatea romilor în Consiliul Minorităților Naționale, unul transparent și bazat pe nevoile reale ale constituenților?

Pentru a avea o logică, o să încerc să ofer niște perspective pornind de la a doua întrebare: Asociația Partida Romilor „Pro-Europa” primește, în baza prevederilor legale, o sumă consistentă de la bugetul de stat, pentru a sprijini afirmarea identității romilor în spațiul public românesc, dar și pentru a derula diverse acțiuni și programe care să ofere un răspuns la provocările socio-economice curente. În anul 2014, cât și în anul 2015, Partidei Romilor i s-a alocat suma de 12.889.780 lei (aproximativ 3 milioane Euro). În cei 2 ani menționați, modul în care s-au alocat resursele pentru activitățile prevăzute de lege a fost destul de opac, pe site-ul Asociației (www.partidaromilor.ro) nefiind pus la dispoziția publicului nici un fel de raport anual de activitate.  A nu se crede că acest mod de lucru este specific doar sus-numitei organizații. Toate cele 19 organizații care reprezintă interesele minorităților naționale în Consiliul Minorităților Naționale (Plus UDMR) își cheltuie alocările financiare la fel de netransparent.

În general, acestea intră într-un fel de „parteneriat” cu partidele aflate „la putere” oferindu-le sprijin, în interiorul și „în afara” Parlamentului, cu speranța că li se va asigura „scaunul” dacă nu veșnic, cel puțin pentru o perioadă cât mai lungă. Acest lucru este confirmat de faptul că Grupul Minorităților Naționale din Parlament este, poate, cel mai stabil (ca nume ce reprezintă electoratul) grup din istoria Parlamentului. În plus, în luna martie 2008, Parlamentul României a aprobat Legea nr. 35 din 13 martie pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului şi pentru modificarea și completarea Legii nr. 167/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali care, la Articolul 16, definește „competitorii electorali” ca fiind «partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile legal constituite ale cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale, care înaintează propuneri de candidatură, precum şi candidaţii independenţi ».  Cu alte cuvinte, prin această definiție este îngrădită candidatura oricărei entități reprezentând cetățenii aparținând unei minorități naționale, discriminând, în accepțiunea noastră, a CNCD și a Curții Europene a Drepturilor Omului, organizațiile care nu sunt membre ale Consiliului Minorităților Naționale (CMN).

Restrângerea drepturilor politice ale unei persoane aparținând unei minorități naționale, și anume dreptul de a fi ales pe baza apartenenței la o formațiune membră a unei structuri, a fost un atac la drepturile fundamentale (art. 37 din Constituția României), pe care partidele mari l-au făcut tocmai pentru a primi servicii de genul celor prezentate de Nicolae Păun.

Lipsa de transparență de care acuzăm organizațiile minorităților naționale este, de fapt, un modus operandi tolerat și încurajat de mai marii politicii românești care văd aceste organizații doar ca pe o masă de manevră. Acest lucru este posibil și pentru că minoritatea romilor din România are parte de o reprezentare politică destul de slabă. Cu un potențial electoral destul de mare (minoritatea romilor este, neoficial, cea mai numeroasă minoritate naționala prezentă în Romania), cu un leadership bolnav și mult prea mult controlat de “vânzătorii de voturi”, cu un votant care este învățat să își “cerșească” drepturile și să fie obedient în fața celui ce reprezintă puterea locală (a primarului), cu o societate civilă incapabilă, încă, să contrabalanseze “puterea statului fără a dori să îi ia locul”  (Gellner) și să creeze o agendă civică care să fie asumată politic, participarea politică a romilor s-a rezumat, până în acest moment, la a sta lânga masa “puterii” în speranța primirii unor firimituri. Chiar și atunci când au existat înțelegeri electorale cu partidele mari, acestea s-au rezumat la includerea pe lista de aleși locali a unor romi, care în scurt timp au devenit instrumentele de legitimare a acțiunilor cu profund caracter rasist (vezi Damian Draghici, rom ales deputat din partea alianței PSD-UNPR care legitima, printre altele, inclusiv construcția zidului de la Baia Mare). Nici vorbă de agendă politică etnică, nici gând de programe guvernamentale serioase și nici o idee despre cum ar trebui pusă în practică o politica serioasă de reducere a clivajelor de dezvoltare existente.

În acest context, rolul societății civile devine extrem de important! Astfel de trocuri politice (bani vs. poziții) reprezintă un atentat asupra viitorului României. Un calcul simplu realizat de Banca Mondială arată că incluziunea reală a minorității romilor din România ar aduce, în bugetul național, peste 850 de milioane de euro anual, ceea ce reprezintă cam 150% din bugetul alocat pentru întreaga cercetare românească. Acest deziderat nu poate fi atins, în niciun caz, prin alocarea resurselor financiare pe activități care sa prostească lumea pentru a-l vota pe X! Chiar dacă X este șeful celui mai mare partid din România!

Sursa foto: EVZ