UPDATE
O persoană şi-a pierdut viaţa şi trei sunt grav rănite, după ce o autotutilitară şi un TIR s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 2H, în localitatea Milişăuţi, judeţul Suceava, informează news.ro.
Traficul rutier în zonă este complet blocat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, o autotutilitară şi un TIR s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 2H, în localitatea Milişăuţi.
Trei dintre victime au fost încarcerate şi a fost nevoie de intervenţia pompierior pentru scoaterea din autovehicul.
Una dintre victime a fost preluată de o ambulanţă care trecea prin zonă, însă la scurt timp s-a declarat decesul.
Celelalte trei victime, aflate în stare gravă, cu multiple leziuni şi traumatisme, au fost transportate la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.
Centrul Infotrafic anunţă că autoutilitara a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autocamionul care circula regulamentar.
Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, iar valorile de trafic sunt în creştere
Știrea inițială:
Patru persoane sunt rănite grav, după ce un TIR și o camionetă s-au ciocnit, miercuri seara, pe DN 2H în zona localității Milișăuți, județul Suceava, victimele fiind scoase dintre fiarele contorsionate cu ajutorul echipajelor de Descarcerare, transmite corespondentul Mediafax.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în urma impactului patru persoane au rămas încercerate, fiind extrase de echipajele de descarcerare care intervin la fața locului.
Accidentul s-a petrecut miercuri seara, pe DN 2 H, în zona orașului Milișăuți, județul Suceava, după ce un TIR și o camionetă s-au ciocnit.
“La accidentul de la Milișăuți au gost găsite trei persoane încarcerate care au fost extrase de pompieri. În accident a fost implicată și o patra persoană care a fost preluată de către un echipaj SAJ aflat în trecere, înainte de sosirea echipajelor. La fața locului intervine modulul SMURD de la Detașamentul Rădăuți cu autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD și două echipaje ale ale Serviciului de Ambulanță Suceava”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române accidentul s-a produs după ce camioneta a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu TIR-ul care circula regulamentar.
Circulația pe DN 2H între Rădăuți și Milișăuți este blocată pe ambele sensuri de mers.
Comentează