DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Accident rutier mortal la Suceava: un tânăr fără permis a decedat după ce a intrat cu motocicleta în remorca unui tractor

IPJ Cluj
Accident motociclist, Cluj

Un bărbat de 21 de ani a murit într-un accident produs duminică după-amiaza în județul Suceava. Acesta se afla împreună cu alți doi tineri pe o motocicletă care a intrat în remorca unui tractor, informează Mediafax.

Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc pe un drum comunal de pe raza localității Verești.

„Din primele verificări pe care le-au făcut polițiștii s-a constatat faptul că un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea motocicleta, a intrat în remorca unui tractor care a semnalizat dreapta pentru a face pe un drum lateral”, a declarat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Pe motocicleta implicată în accident se mai aflau încă o tânără și un bărbat de 28 de ani, care au suferit leziuni și au fost transportați la spital.

Tânărul de 21 de ani care conducea motocicleta a murit în urma impactului.

Polițiștii continuă în acest caz cercetările în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

„În urma verificării bazelor de date s-a constatat faptul că șoferul motocicletei nu poseda permis de conducere, astfel încât cercetările sunt extinse și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis”, a anunțat Poliția Suceava.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.