DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Adevăraţii sclavi ai statului român: femeile de la ţară

Muncesc la câmp, cresc copii, merg la biserică, gătesc şi spală, aduc speranţă ochişorilor mici şi calzi ai copilaşilor con­damnaţi la uitare de statul român, fac să prospere second-hand-urile unor burtoşi slinoşi, uneori au două slujbe, pe scurt, duc greul unei vieţi care nu pare a se îmbunătăţi foarte curând. Despre cine vorbim, păi, despre cine dacă nu despre femeile simple de la ţară, bătaia de joc a unui stat care face bulbuci la bot vorbind despre protecţia socială? Si aşa, în afară de vedetele care au cu ce silicoane să vibreze pe la televi­zor, în general, femeile sunt categoria cea mai defavorizată a planetei, însă ţărăncile sunt chiar cea mai de jos pătură a acestei categorii, cel puţin în România. Sau aici este atât de vizibil încât expresia „strigător la cer" este un eufemism din ce în ce mai greu de înghiţit de cei ce încă se încăpăţânează să observe obiectiv mizeria realităţii sociale ce ne pune piedică zi de zi. Dat fiind că mă tot plimb prin Ilfov, Olt, Giurgiu sau Dâmboviţa cu tot felul de treburi puteţi să mă credeţi pe cuvânt: majoritatea femeilor de la ţară trăiesc într-un Ev Mediu îmbunătăţit cu câteva telenovele, jeanşi şi, pentru cine poate, un tatuaj făcut pe şest dacă vârsta le-o mai permite. Lucruri de suprafaţă ce amintesc mai degrabă de o „democraţie" tribală decât de ce promit băieţii aia ce s-au aciuat prin ministere (tutankamonii numiţi, nu aleşi). E drept, fiind în apropierea Capitalei, mai e cum mai e, dar nici nu vreţi să ştiţi cum se trăieşte, spre exemplu, în Făurei sat, judeţul Brăila. În esenţă, o femeie de la ţară, dacă are mare noroc, se trezeşte la 4,30 dimineaţa şi îşi dă duhul pe tarla, face o medie de 200-300 lei noi pe lună. E un miracol că încă mai sunt în viaţă... Bătrânele, însă, vai de steaua lor. O pensie de 300 de lei e o adevarată avere.

Cu toate acestea, aţi văzut vreo manifestaţie, o cerere de mărire de pensie, vreun marş, ceva? Nici n-o să vedeţi pentru că, în înţelepciunea lor ţărănească, ele ştiu că e, de fapt, inutil. Cu firimiturile de la stat, ar duce-o ceva mai bine o lună două, apoi ce să facă?, să iasă din nou în stradă? Cine să le platească biletul de InterCity de la Valul lu’ Traian în Bucale? Ei, acum spuneţi-mi dumneavoastră, la ce folosesc organizaţiile de femei de la toate aceste frumoase partide care, din patru-n patru ani, ne tot spun că vom avea Paradisul, aici în România. Bun, că strâng voturi, asta am înţeles, dar la ce bun, aia nu pricep (tot tutankamonii conduc).

De 25 de ani, la ţară, femeile traiesc în plină sclavie. Sclavie de Stat.

Voi reveni cât de curând cu o statistică absolut uimitoare care ar trebui să schimbe radical percepţia tuturor politicienilor români!

www.ninelpeia.ro

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.