Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va trebui optimizat, însă România nu trebuie văduvită de banii din PNRR dar nici de reformele pe care le prevede Planul pentru că suntem în decalaj major faţă de economia europeană, consideră ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. El a precizat că vor fi multe ţări care îşi vor optimiza planurile de redresare, dând exemplul Spaniei care va solicita o suplimentare a PNRR.
"Cred că sunt multe ţări care îşi vor optimiza planurile. Nu aş vrea să facem confuzia între renegociere, care e un termen din mecanism, şi optimizare. Ajustări pe plan vor avea toate ţările. Vă dau exemplu Spania care, văzând că are o criză energetică fără precedent, atât din perspectiva necesarului de aprovizionare cât mai ales a preţurilor, a constatat că are nevoie de o investiţii verzi mai multe decât şi-a prevăzut iniţial. Spania nu accesase împrumuturile. Spania va veni şi va cere o suplimentare a PNRR dar nu e vorba numai de partea financiară. Când va pune componente noi, acelea vor trebui corelate, pentru că este un plan integrat. Sunt o serie de corelaţii. Dacă aduci într-un loc un plus trebuie să ajustezi sau să optimizezi în alte locuri", a explicat şeful de la Finanţe.
PSD vrea optimizarea PNRR astfel încât să fie posibilă alocarea unui procent mai mare din PIB pentru plata pensiilor.
Comentează