DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Decizia CSM în privinţa completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ: Toate dosarele ajung la completuri noi

iccj

Secţia pentru judecători a CSM a stabilit, în şedinţa de miercuri, 5 decembrie, modalitatea de punere în aplicare a deciziei CCR cu privire la completurile de 5 judecători de la ÎCCJ. Astfel, aşa cum STIRIPESURSE.RO scria, tragerea la sorţi realizată de ÎCCJ pe 9 noiembrie este anulată, toate dosarele urmând să ajungă la noi completuri, care vor fi formate conform procedurii stabilite azi.

CITEȘTE ȘI: Alternativa naturală: Ceaiurile care te ajută să ai o digestie uşoară

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii ( cu unanimitatea, respectiv majoritatea voturilor şi cu 1 abţinere -  judecător Tarcea Cristina Iulia) a dispus emiterea unei hotărâri în vederea respectării exigenţelor expuse în conţinutul Deciziei nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale a României, după cum urmează:

Art. 1. – Secţia pentru judecători recomandă înfiinţarea unui număr optim de completuri de 5 judecători, de cel puţin 3 completuri în materie penală şi 3 completuri în alte materii decât cea penală, care să asigure conformarea cu exigenţele expuse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018 (paragrafele 188 şi 196), sub aspectul garanţiilor impuse de respectarea dreptului la un proces echitabil.

Art. 2. – Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comunică Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numărul de completuri de 5 judecători în materie penală şi în alte materii decât cea penală, precum şi structura acestor din urmă completuri din punct de vedere al reprezentativității judecătorilor din cadrul secţiilor instanţei supreme.

Art. 3. – După comunicarea prevăzută la art. 2, judecătorii care vor face parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul unei proceduri neutre, publice, transparente, după cum urmează:

- tragerea la sorţi se realizează după convocarea tuturor judecătorilor în activitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul desfăşurării acestei proceduri; lipsa unuia sau mai multor judecători convocaţi nu împiedică desfăşurarea procedurii; la şedinţa publică în care are loc tragerea la sorţi poate participa orice persoană interesată;

- decanul de vârstă al judecătorilor instanţei supreme participă în mod obligatoriu la efectuarea tragerii la sorţi; în cazul în care acesta se află în imposibilitate obiectivă de participare, este înlocuit de următorul judecător, în ordinea descrescătoare a vârstei;

- tragerea la sorţi se înregistrează audio-video;

- tragerea la sorţi se va realiza dintre toţi judecătorii în funcţie ai secţiei/secţiilor respective;

- decanul de vârstă al judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va verifica prin citire, în prezenţa celorlalţi judecători, numele judecătorilor înscrişi pe bilete în vederea tragerii la sorţi şi va proceda la introducerea acestora în dispozitive (bile) identice, care să asigure secretul numelui;

- dispozitivele menţionate vor fi introduse în urne separate corespunzătoare completurilor în materie penală, respectiv în alte materii decât cea penală; bilele cu numele preşedintelui şi ale vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi introduse în urna corespunzătoare secţiei din care provin; - preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va extrage numărul de judecători necesar în vederea compunerii tuturor completurilor de 5 judecători;

- după tragerea la sorţi a titularilor completurilor de 5 judecători, se va proceda la întocmirea listei de permanenţă pentru materia penală, respectiv pentru alte materii decât cea penală, ordinea permanenţei fiind stabilită prin tragerea la sorţi a tuturor celorlalţi judecători ai secţiei/secţiilor respective, care vor asigura, prin rotaţie, în ordinea intervenţiei situaţiilor de înlocuire, participarea în completuri în cazul înlocuirii titularului în condiţiile legii; aceste situaţii se notează într-o evidenţă specială;

- rezultatele tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal semnat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de judecătorul care a participat la procedură.

Art. 4. – (1) După efectuarea tragerii la sorţi, în condiţiile art. 3, toate dosarele aflate în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de competenţa completurilor de 5 judecători, înfiinţate din anul 2014 şi până în prezent, se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat, completurilor nou înfiinţate de 5 judecători.

(2) Preşedintele fiecărui complet ia măsurile urgente în vederea judecării cauzei, inclusiv sub aspectul stabilirii termenului.

(3) Toate dosarele care vor fi înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie până la sfârşitul anului 2018, de competenţa completurilor de 5 judecători, vor fi repartizate completurilor nou înfiinţate potrivit prezentei hotărâri.

Art. 5. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va comunica Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii procesul verbal prevăzut la alin. (3), precum şi măsurile administrative dispuse în conformitate cu art. 4 alin. (1).

Art. 6. – Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de îndată, în vederea creării premiselor pentru rezolvarea potenţialelor situaţii cu caracter urgent apărute în activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pentru desemnarea completurilor de 5 judecători care vor funcţiona în anul 2019, Secţia pentru judecători va adopta o hotărâre în acest sens.

Art. 7. – Prezenta hotărâre se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii

CITEȘTE ȘI: Metoda incredibilă care topește celulita: scapi de problemă pentru totdeauna! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.