Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Incendiu la complexul turistic Ferma Dacilor: Au fost extrase cinci persoane decedate / Doi copii și un tânăr sunt dispăruți în continuare

Facebook
incendiu prahova

Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineața la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie, conform Agerpres.

UPDATE 26 decembrie, ora 16.00: Un sindicat din Ministerul de Interne avea contract cu Ferma Dacilor

„Vă informăm că Biroul teritorial SNPPC din IPJ Prahova a încheiat un nou parteneriat în domeniul turismului. Începând din 8 iulie, membrii SNPPC & familiile beneficiază de o reducere de 20% la cazare și masă în cadrul Complexului Ferma Dacilor, situat într-o zonă deosebită – Tohani – zona Viticolă DEALU MARE PRAHOVA.

Preparatele culinare provin din producția proprie a fermei, iar vinurile sunt de la podgoriile locale, renumite în țară și peste hotare! Merită vizitat! (…)

Reducerea este valabilă de duminică până joi, dat fiind faptul că în zilele de vineri și sâmbătă

content-image

UPDATE 26 decembrie, ora 15.38: Cele trei persoane încă date dispărute sunt doi copii şi un tânăr

Cele trei persoane încă date dispărute în urma incendiului de la Ferma Dacilor din satul Tohani sunt doi copii şi un adult tânăr, a declarat, marţi, prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu.

Oficialul a adăugat că "şansele sunt minime" ca cele trei persoane date dispărute să fie în viaţă.

"Este deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Se fac şi cercetări în paralel. Momentan, incendiul a fost lichidat, însă toţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă încearcă găsirea celor trei persoane date dispărute", a declarat Nanu.

El a spus că incendiul a afectat o singură clădire, un spaţiu cu restaurant la parter, care avea câteva spaţii de cazare la parter şi aproximativ cinci camere la mansardă. Incendiul ar fi pornit dintr-un loc de cazare de la mansardă.

La momentul incendiului, în clădire avea loc o petrecere privată, la care participau 26 de persoane. Nanu a afirmat că una dintre persoanele care au murit ar fi un bărbat, angajat al complexului turistic, care a încercat să îşi salveze copiii. Soţia acestuia şi unul dintre copii au fost transportaţi la spital, a adăugat el

Potrivit prefectului, la complexul turistic din Prahova a existat un control în 2019, în urma căruia au fost aplicate şase sancţiuni, despre care a spus că nu are detalii. Un an mai târziu, a afirmat el, a fost un alt control, dar nu există informaţii legate de acesta.

La locul incendiului sunt apropiaţi ai victimelor şi psihologi, care să îi susţină pe aceştia, a arătat Virgiliu Nanu. Cele cinci persoane decedate, a adăugat el, sunt greu de identificat.

Incendiul care a izbucnit marţi dimineaţă la Ferma Dacilor din satul Tohani a fost lichidat, iar, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, până în prezent au fost găsite cinci victime carbonizate (patru adulţi şi un copil).

De asemenea, două persoane au fost duse la spital cu arsuri.

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat, pentru AGERPRES, că o femeie de 47 de ani, care a suferit arsuri pe 5% din corp, la nivelul feţei şi unei mâini, a rămas internată în secţia de Chirurgie Plastică, iar un adolescent de 16 ani, cu arsuri pe 8% din corp, a fost transferat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.

UPDATE 26 decembrie, ora 15.35: Incendiul de la Ferma Dacilor: Apar noi informații - Ce s-a întâmplat cu o seară în urmă / Unul dintre angajați a decedat în incendiu

Continuarea AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 15.05: Deşi iniţial, anunţase găsirea celei de a şasea persoane, ulterior, prefectul judeţului Prahova Virgiliu Nanu, a precizat că este vorba totuşi de cinci cadavre găsite carbonizzate.

UPDATE 26 decembrie, ora 15.00: Șeful ANPC plănuia să meargă în vacanță la Ferma Dacilor: Patronul resortului este prieten de peste 30 ani cu Horia Constantinescu

Continuarea AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 14.30: Incendiul de la Ferma Dacilor: Cifră de afaceri impresionantă în 2022 / Resortul cuprindea '21 de odăi', patru căsuțe suspendate și 4 colibe dacice

Continuarea AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 14.20: Parchetul preia ancheta la Ferma Dacilor. Toate ipotezele sunt luate în calcul

Continuarea AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 13.10: Cine este patronul Fermei Dacilor și care este povestea complexului turistic / VIDEO

Continuarea AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 12.51: O femeie şi fiul său de 16 ani au ajuns la spital cu arsuri pe 5% şi 8% din suprafaţa corpului. Adolescentul a fost transportat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti

Femeia şi adolescentul care au suferit arsuri în incendiul care a cuprins pensiunea Ferma Dacilor din Tohani au suferit arsuri pe 5%, respectiv 8% din suprafaţa corpului. Adolescentul a fost transferat de la Ploieşti la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.

Femeia de 48 de ani care a fost rănită în incendiul care a cuprins pensiunea de la Tohani a suferit arsuri pe aproximativ 5% din suprafaţa corpului, fiind internată în Secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Violeta Tănase.

Fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, a suferit arsuri pe aproximativ 8% din suprafaţa corpului. Adolescentul a fost transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, a declarat sursa citată.

Datele iniţiale indicau că cele două persoane au suferit arsuri la nivelul mâinilor şi feţei.

Până acum şase trupuri carbonizate, inclusiv al unui copil, au fost scoase din pensiunea care a luat foc.

UPDATE 26 decembrie, ora 12.45: Incendiul de la pensiunea din Tohani a fost lichidat

Incendiul de la pensiunea din Tohani a fost lichidat, transmit pompierii prahoveni. Cinci persoane, între care un copil, au fost scoase carbonizate până în acest moment din pensiunea Ferma Dacilor, din locallitatea Tohani, județul Prahova. Pensiunea nu are autorizație de securitate la incendiu.

Incendiul de la pensiunea din Tohani a fost lichidat, anunță ISU Prahova.

Pompierii precizează că se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative și continuă căutarea eventualelor victime

Cinci persoane, între care un copil, au fost scoase carbonizate până în acest moment din pensiunea Ferma Dacilor, din locallitatea Tohani, județul Prahova.

În momentul izbucnirii incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor erau cazate 26 de persoane.

Pensiunea nu are autorizație de securitate la incendiu, potrivit ISU Prahova.

UPDATE 26 decembrie, ora 12.25: Prefectul a anunțat un nou deces

Prefectul județului Prahova a anunțat pentru Antena 3 CNN că a fost extrasă a șasea persoană decedată din Ferma Dacilor

UPDATE 26 decembrie, ora 12.10: A fost extrasă a cincea persoană carbonizată

Echipe ISU au extras a 5-a persoană carbonizată în urma incendiului. Este vorba despre un adult

UPDATE 26 decembrie, ora 11.45: Noi detalii despre incendiul de la Ferma Dacilor

Având în vedere incendiul de la data de 26 decembrie a.c., din comuna Gura Vadului, județul Prahova, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

Conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini ancheta.

Nu sunt indicii că focul ar fi fost pus, susțin surse judiciare.

UPDATE 26 decembrie, ora 11.37: A fost găsită a patra victimă

Prefectul județului Prahova a decalarat pentru Antena 3 că a fost extrasă o a patra persoană carbonizată în urma incendiului.

Surse judiciare susțin că ar fi vorba despre un adult.

UPDATE 26 decembrie, ora 11.25: Incendiul de la Ferma Dacilor: ISU Prahova a găsit 6 nereguli la un control efectuat în 2019

Continuarea AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 11.15: Soacra patronului Fermei Dacilor: 'Fiica mea a simțit fum și l-a trezit, au salvat doi copii' (Antena 3)

Continuarea AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 10.42: Apar noi informații în legătură cu numărul persoanelor aflate în pensiune

În pensiune erau cazate 26 persoane:

- 18 persoane s-au autoevacuat din care 2 persoane au fost transportate la spital cu arsuri minore;

- 3 victime au fost extrase decedate;

- 5 persoane sunt căutate în clădirea incendiată.

UPDATE 26 decembrie, ora 10.32: Ferma Dacilor funcționa fără autorizație de securitate la incendiu

Continuare AICI

UPDATE 26 decembrie, ora 10.25: A fost extrasă a treia victimă carbonizată

Echipele ISU au extras a treia victimă carbonizată din Pensiunea Dacilor. Este vorba despre un adul

UPDATE 26 decembrie, ora 10.10: În pensiune erau cazate 22 persoane

- 12 persoane s-au autoevacuat;

- 2 persoane au fost transportate la spital cu arsuri minore;

- 2 victime au fost extrase decedate;

- 6 persoane sunt căutate în clădirea incendiată.

UPDATE 26 decembrie, ora 09.40:Cadavrele unui copil și al unui adult au fost găsite la Ferma Dacilor

Continuarea AICI

Știrea inițială:

"În acest moment, două persoane sunt asistate medical la faţa locului, prezintă arsuri minore la nivelul membrelor superioare", a precizat ISU Prahova.

La faţa locului au fost mobilizate zece autospeciale de stingere, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, dar şi patru ambulanţe SMURD şi trei de la SAJ, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

„Începând cu ora 06:29 a fost activat Planul Roșu de intervenție”, transmite ISU Prahova.

 

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.