Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambulatoriile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Pediatrie din Piteşti vor fi extinse, modernizate şi dotate cu aparatură de ultimă generaţie

dpa-news.de
medic spital doctor

Ambulatoriile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) şi Spitalul de Pediatrie din Piteşti vor fi extinse, modernizate şi dotate cu aparatură de ultimă generaţie, prin două proiecte cu fonduri europene, potrivit unui comunicat transmis marţi de Consiliul Judeţean (CJ) Argeş.

"Acestea sunt ultimele două proiecte pe fonduri europene, din cele 13 accesate de Consiliul Judeţean Argeş în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, unele fiind deja finalizate, pentru care s-a dat ordinul de începere a lucrărilor", a declarat vicepreşedintele CJ Argeş, Marius Nicolaescu, citat în comunicat.

În cazul proiectului "Extinderea şi dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti" se va face extinderea cu un corp nou, adiacent clădirii principale. Noua construcţie va adăposti spaţiile medicale aferente ambulatoriului (cabinete şi camere de tratament), spaţiile destinate exclusiv angajaţilor spitalului, sala de aşteptare, grupuri sanitare şi noi spaţii tehnice şi de depozitare. Corpul propus va avea subsol, parter şi două etaje, potrivit Agerpres.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de peste 16 milioane de lei.

În cazul proiectului "Extinderea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Piteşti" se va realiza un bazin de recuperare, va fi instalat un lift exterior pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi şi se va executa anveloparea şi reabilitarea terasei, în concordanţă cu precizările din auditul energetic.

De asemenea, vor fi realizate instalaţii sanitare interioare, instalaţii alimentare cu apă, instalaţii pentru stingerea incendiilor, un sistem de detecţie, semnalizare şi alarmare la incendiu şi un sistem de dezumidificare a incintei.

"Dotările şi echipamentele prevăzute pentru această investiţie sunt menite să faciliteze desfăşurarea actului medical la nivel european. Astfel, spaţiul nou creat va avea piese de mobilier specifice depozitărilor: dulapuri pentru medicamente, aparatură medicală specifice fiecărui tip de tratament, truse pentru medicamente specifice. Valoarea totală a contractului de finanţare este de: 16.249.463,49 lei", se mai menţionează în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.