Cancelarul german Angela Merkel va efectua o vizită de două zile în Japonia în februarie, a anunţat vineri guvernul japonez, citat de dpa, preluată de Agerpres
În timpul vizitei sale începând cu 4 februarie, Merkel urmează să poarte discuţii cu prim-ministrul Shinzo Abe şi să se întâlnească cu împăratul Akihito, care va renunţa la tronul Crizantemei pe 30 aprilie, prima astfel de abdicare în aproximativ 200 de ani.
Cea de-a cincea vizită a lui Merkel în Japonia în calitate de cancelar va avea loc la doar trei zile după intrarea în vigoare a Acordului de parteneriat economic (APE), un pact de comerţ liber cu volum uriaş între Japonia şi Uniunea Europeană.
"Sperăm că cele două ţări pot trimite un mesaj că ambele vor contribui în mod activ la prosperitatea economiei globale şi că cele două ţări vor consolida în continuare cooperarea şi o relaţie de încredere", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez Yoshihide Suga într-o conferinţă de presă.
Angela Merkel va vizita Japonia și îl va întâlni pe împăratul Akihito înainte de abdicarea acestuia
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

78
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
78

2.275
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
2.275

3.371
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.371

4.906
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.906

2.279
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.279

3.709
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.709

177
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
177

2.548
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.548

9.224
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.224

219
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
219

196
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
196

1.967
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.967

2.605
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.605
















Comentează