Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANM: Vreme INSTABILĂ în București - vânt puternic şi viteze la rafală de până la 70 km/h

Inquam Photos / Octav Ganea
ploaie vant umbrele pelerina

Vremea va fi instabilă în Bucureşti, în următoarele zile, cu vânt puternic şi viteze la rafală de până la 70 km/h, în timp ce temperaturile maxime nu vor depăşi 17 de grade Celsius, conform prognozei de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres.

Potrivit meteorologilor, începând de marţi, 23 octombrie, ora 22:00, până miercuri, ora 9:00, în Capitală vântul se va intensifica treptat, cu viteze la rafală spre dimineaţă în jurul a 45 km/h. Cerul va fi temporar noros, iar temperatura minimă va fi de 8 - 9 grade Celsius. 

De asemenea, începând de miercuri dimineaţa, de la ora 9:00, până joi, la ora 9:00, vremea va fi vântoasă, cu intensificări ale vântului de 50 - 60 km/h şi temporar, mai ales după-amiaza, 60 - 70 km/h. În cursul nopţii, vântul va slăbi în intensitate şi va avea viteze în general între 35 şi 45 km/h. 

"Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab în a doua parte a zilei. Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 2 - 5 grade Celsius", precizează ANM.

Citește și: Gala Bătălia Moldovei a înregistrat cifre record atât în sală, cât şi pe audienţele de televiziune

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi, 25 octombrie, vântul va mai avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40 - 50 km/h, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade Celsius. 

ANM a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru şase judeţe din sud-vestul ţării, valabilă miercuri, 24 octombrie, între orele 12:00 şi 19:00. Judeţele afectate sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu, unde vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 80 - 90 km/h. 

Totodată, începând marţi seara de la ora 22:00, până miercuri, la ora 22:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului în zonele joase de relief şi de ninsori viscolite la munte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.