Antrenorul Sevillei, Eduardo Berizzo, va fi operat marţi de cancer la prostată

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 27-11-2017

Actualizat: 27-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.standard.co.uk

Tehnicianul formaţiei FC Sevilla, Eduardo Berizzo, va fi operat, marţi, de cancer la prostată, a anunţat, luni, clubul andaluz, care a precizat că secundul Ernesto Marcucci se va ocupa de pregătirea echipei în absenţa antrenorului principal. FC Sevilla a anunţat, la 22 noiembrie, pe site-ul oficial, că antrenorul Eduardo Berizzo are adenocarcinom de prostată, iar tehnicianul va decide ce tratament va urma.

"Serviciile medicale anunţă că antrenorul Eduardo Berizzo a fost diagnosticat cu adenocarcinom de prostată. Teste viitoare vor arăta paşii de urmat în privinţa tratamentului. FC Sevilla îşi manifestă sprijinul absolut pentru antrenor şi îi doreşte recuperare rapidă", a precizat atunci clubul andaluz.

În vârstă de 48 de ani, Eduardo "Toto" Berizzo conduce FC Sevilla din luna mai a acestui an. El a pregătit şi pe Celta Vigo, în perioada 2014/2017, alături de care a ajuns în semifinalele Ligii Europa. Antrenorul le-a spus jucătorilor săi că are cancer la pauza meciului cu Liverpool, din Liga Campionilor. FC Sevilla era condusă cu 3-0 la pauza meciului de la arena Sanchez Pizjuan, însă a reuşit să egaleze în minutul 90+3, prin Pizarro.

Imediat după marcarea golului egalizator, jucătorii au alergat spre antrenorul Eduardo Berizzo pentru a-l îmbrăţişa. Duminică, FC Sevilla s-a impus la Villarreal, cu 3-2, iar jucătorii i-au dedicat victoria anternorului lor, prezent pe bancă. În aceeaşi zi, înaintea meciului cu FC Valencia, fotbaliştii echipei FC Barcelona au intrat pe teren îmbrăcaţi în tricouri inscripţionate cu un mesaj de susţinere pentru "Toto" Berizzo, confor news.ro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri