Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șapte ȘTIRI FALSE lansate de presa progresistă cu privire la sfințirea Catedralei

Mediafax
Catedrala Mantuirii Neamului

Presa și rețelele de socializare progresiste ne-a obișnuit cu manipulările și cu știrile false. Era de așteptat ca, la sfințirea Catedralei, să se întreacă, din nou, în lansarea de știri false.

1. BOR nu a avut autorizație pentru siguranța la incendiu de la ISU, pentru Catedrală, de aceea sfințirea de duminică ar fi fost ilegală (Recorder.ro). În realitate, nu se pune în discuție existența unei autorizații pentru siguranța la incendiu pentru Catedrală, deoarece construcția nu este finalizatăchiar conform ISU. Așadar, nu se punea problema ca BOR să ceară autorizație, pentru că nu avea cum.

2. „Popii” ar fi folosit, la sfințire, limuzine Mercedes, BMW și Audi în valoare de 400.000 de euro (pagina Luptăm pentru România); care nu ar fi avut RCA. În realitate, mașinile pozate erau mașini de protocol puse la dispoziție de SPP. Cu RCA valabil – însă acest RCA nu va apărea pe un site public, deoarece mașinile aparțin unei structuri militare. Ținând cont că la sfințire au participat Primul Ministru al României, miniștri în exercițiu, senatori, deputați, și Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului – care are rang de șef de stat – ce mașini ar fi trebuit să fie parcate pe esplanada Catedralei? VW Polo second hand, zgâriate?

3. Marin Dragnea, care ar fi unchiul lui Liviu Dragnea și care ar fi omul care a condus represiunea împotriva studenților de la Timișoara din 1956, a fost invitat de Patriarhul Daniel la sfințirea Catedralei – o poză compromițătoare în care Marin Dragnea dă mâna cu Patriarhul dovedește acest lucru (share-uită pe diverse conturi „progresiste”). În realitate, Marin Dragnea e Președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război (conform Wikipedia); în plus, conform unor declarații făcute chiar de general, nu ar exista nici o relație de rudenie între Marin Dragnea și Liviu Dragnea. În orice caz, Marin Dragnea reprezintă o instituție. De aceea a fost prezent sâmbătă, când s-au pomenit eroii neamului (nu la Sfințire). Prezența lui ține strict de protocol – ce putea să facă Patriarhul, să-i ia la puricat toată biografia și să-l scuipe?

4. Finlanda, cu ocazia centenarului său, și-a făcut cadou o bibliotecă – în vreme ce noi, iată, ne-am făcut cadou o catedrală (Ziare.com; diverse conturi „progresiste”). În realitate, România și-a inaugurat Biblioteca Națională cu șase ani înaintea Finlandei. Inaugurarea Bibliotecii Naționale de la București a fost făcută pe 22 aprilie 2012 – chiar de către Preafericitul Patriarh Daniel. BN din București are 14 săli de lectură și 12 milioane de cărți. Biblioteca din Finlanda se află în întârziere de construcție, iar intrarea se face printr-un supermaket, pentru a atrage publicul.

5. Mii de credincioși s-au călcat în picioare la sfințirea Catedralei (Digi24, Gandul.info). Este adevărat că au existat unele busculade în cadrul evenimentului – însă este complet falsă ideea că ele au avut caracter de masă; sau că în ele au fost implicate mii de oameni. Înghesuiala și graba sunt inevitabile la evenimente de o astfel de amploare. În plus, având în vedere condițiile grele (site-ul Catedralei este încă un șantier; participarea a fost foarte numeroasă), incidentul a fost, în realitate, minor în economia evenimentului. Iar „călcatul în picioare” în masă nu a caracterizat, în nici un fel, spiritul evenimentului – să spui că acesta ar fi reprezentativ pentru sfințirea Catedralei sau că la asta s-ar fi redus evenimentul este o manipulare grosolană.

6. Un preot și-a dat foc în semn de protest în timpul slujbei de sfințire a Catedralei (Adevărul; diverse televiziuni de știri). În realitate, este vorba despre un preot caterisit (scos din preoție) pe motiv că a fost implicat într-un accident auto, în urma cărora au murit oameni. El a susținut că accidentul nu a fost din vina lui – numai că cineva implicat direct într-un accident în urma căruia mor oameni nu poate fi, din punct de vedere canonic, preot. Mai mult, surse din Biserică susțin că preotul ar fi fost coborât din treaptă nu pentru accident, ci pentru atitudinea de după accident. Poate fi o speță complexă și discutabilă, însă nu are nici o legătură cu Catedrala. Protestul a avut loc în afara incintei Catedralei, iar fostul preot și-a dat foc doar veșmintelor exterioare, printr-un gest prin care a încercat să atragă atenția presei. Gestul a făcut imediat după acordarea unui interviu – iar bărbatul nu a fost rănit. Este vorba, în mod evident, de o persoană care nu trebuia încurajată și expusă de mass-media în gestul calculat de a deturna evenimentul sfințirii Catedralei – și de a atrage atenția asupra sa printr-o faptă șocantă.

7. Sfințirea Catedralei Naționale ar fi un marketing politic (Adevărul.ro). Adevărul îl citează pe Cristian Pârvulescu – un analist cu o agendă radical-progresistă și anti-Biserică. În realitate, ceea ce spune Cristian Pârvulescu este că un obiectiv stabilit încă din 2010 ar fi devenit o măsură de reabilitare a imaginii BOR după eșecul Referendumului pentru Căsătorie. Iar faptul că acest obiectiv a fost atins exact în forma în care a fost enunțatfinanțarea „la roșu” a Catedralei – ar fi devenit un fel de stunt de marketing. Ce ar fi trebuit să facă BOR, pentru a fi mulțumit dl Cristian Pârvulescu? Să renunțe la sfințirea de pe 25 noiembrie 2018, numai și numai ca să nu pară că… își ține promisiunile? Nici o vorbă, altfel, despre faptul că regii României, atât Carol I (un rege catolic), cât și Ferdinand I (autorul Marii Uniri) au avut drept obiectiv această Catedrală.

În orice caz, destul de slăbuțe aceste fakeniuzuri – doar atât au putut scoate progresiștii, în acest moment istoric care se dorea mâzgălit cu noroi cu orice preț?

- Comentariu de Cătălin Sturza, invitat -

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.