Arad: Administratori de firmă trimiși în judecată pentru evaziune fiscală

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 16-11-2016

Actualizat: 16-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: ebihoreanul.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a doi administratori de firmă, acuzaţi de evaziune fiscală în formă continuată, respectiv complicitate la comiterea aceleiaşi infracţiuni, cu un prejudiciu total la bugetul central de aproape 500.000 de lei, conform reprezentanţilor instituţiei, informează agerpres.ro.

Elena Udrea, audiată la DNA: Dezvăluri despre reținerea şefei AEP


Procurorul Aurelian Dan Ursu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a informat miercuri, printr-un comunicat de presă, că ''din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în fapt, inculpata Adriana Mihaela Haica, în calitate de administrator al unei firme cu sediul în judeţul Arad, în perioada 2010-2011 a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii facturi fiscale fictive emise în numele mai multor firme, reprezentând prestări servicii conform unor contracte încheiate anterior, facturi care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul deducerii TVA şi a diminuării masei profitului impozabil''.

Scandal în Secuime. Cum își bate joc un primar UDMR de o sentință judecătorească


Potrivit aceleiaşi surse, prin probele administrate până la acest moment procesual, s-a mai stabilit că inculpatul Lucian Viluţă Loşonţi, administrator al unei societăţi comerciale, a emis în perioada 2010 - 2011 facturi fiscale reprezentând operaţiuni nereale, în beneficiul societăţii comerciale administrate de inculpata Adriana Mihaela Haica, în scopul deducerii de către aceasta a unor cheltuieli nereale şi a TVA-ului corespunzător. 

''Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului a totalizat 496.338 lei constituind atât TVA cât şi impozit pe profit'', a menţionat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. 

Dosarul în acest caz a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri