Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arina Sabalenka, învinsă în optimi la Roma - Halep va rămâne pe locul 3 WTA dacă Elina Svitolina nu va câştiga turneul

Arina Sabalenka din Belarus, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 7, a fost învinsă surprinzător, joi, de jucătoarea americană Cori Gauff, locul 35 WTA, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Roma, potrivit news.ro.

Gauff, 17 ani, s-a impus cu scorul de 7-5, 6-3, după un meci de o oră şi 29 de minute.

Sabalenka, 23 de ani, era una dintre jucătoarele care ar fi putut să o întreacă pe Simona Halep în clasamentul WTA. După eliminarea sportivei din Belarus, doar ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA, mai poate să o întreacă pe Halep, locul 3 WTA. Condiţia este ca Svitolina să câştige turneul de la Roma pentru a urca pe podiumul ierarhiei mondiale.

DOSAR `Întreg județul Suceava a fost lipsit de PROTECȚIA INSTITUȚIONALĂ`...

Jucătoarea din Ucraina, cap de serie numărul 5, va evolua, joi, în optimi, cu spaniola Garbine Muguruza, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 12.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a abandonat meciul disputat, miercuri, cu germana Angelique Kerber, locul 26 WTA, din turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Roma, la scorul de 6-1, 3-3 pentru româncă. Halep eeste deţinătoarea trofeului la Roma şi fusese direct acceptată în această fază a competiţiei.

Ea a anunţat, miercuri, pe Twitter, că primele investigaţii au arătat că a suferit o ruptură la nivelul gambei stângi. Ea a precizat că va efectua un RMN joi pentru a afla mai multe detalii.

"Investigaţiile au arătat că am o ruptură la nivelul gambei stângi. Voi efectua un RMN mâine pentru a înţelege mai bine despre ce accidentare este vorba, dar, pentru moment, nu suntem siguri de perioada de recuperare. Sunt foarte dezamăgită să închei în acest fel turneul de la Roma, dar voi face tot ce pot să mă recuperez şi să revin cât mai rapid posibil. Vă mulţumesc pentru susţinere şi vă voi ţine la curent cu recuperarea", a spus Halep.

Participarea jucătoarei române la Roland Garros, turneu de grand slam care va începe la 30 mai, este sub semnul întrebării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.