Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

AS Roma a pierdut şi ultimul apel împotriva înfrângerii la ''masa verde'' din meciul cu Hellas Verona

www.tuttosport.com
Dzeko, Florenzi AS Roma

Echipa AS Roma a pierdut şi ultima cale de atac împotriva înfrângerii la ''masa verde'', cu 0-3, pentru utilizarea unui fotbalist fără drept de joc, în meciul cu Hellas Verona, informează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Consiliul de Garanţie al Comitetului olimpic italian (CONI), cel mai înalt tribunal sportiv din peninsulă, a respins apelul Romei, confirmând sancţiunea iniţială, dictată după partida încheiată la egalitate pe teren cu Hellas Verona (0-0), pe 22 septembrie, în prima etapă a actualei ediţii din Serie A.

AS Roma a fost sancţionată pentru faptul că nu l-a înscris pe mijlocaşul Amadou Diawara pe lista de 25 de jucători transmisă la începutul sezonului instanţelor conducătoare, pentru ca fotbalistul din Guineea să poată evolua în campionatul Italiei.

Jucătorul african figura pe lista suplimentară a fotbaliştilor sub 22 de ani, deşi el a împlinit 23 de ani în luna iulie 2020 şi trebuia, în mod normal, să figureze pe lista principală a clubului roman pentru acest sezon.

Citește și: Dinu Pescariu a DESFIINȚAT-o SCURT pe Elena Udrea la instanță - „Mi-a cerut să preiau prin firma mea o creanță de 900.000 de euro”

 

Foto: (c) CLAUDIO GIOVANNINI/EPA

Amadou Diawara a fost titular în meciul de la Verona şi a evoluat timp de 89 de minute.

Decizia de luni confirmă actualul clasament al ligii italiene, în care AS Roma ocupă locul al şaselea, cu 50 de puncte, în timp ce Hellas Verona se află pe poziţia a noua, cu 38 de puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.