Premium
Am luat o dată țeapă cu aurul României, care a fost dus la Moscova și nu ni s-a restituit, suntem pățiți, avem cotizații de perdanți, așa că nu strică să fim extrem de prevăzători. Mai bine să ne asigurăm din timp, decât să ne tânguim cine știe când.
Situația internațională seamănă cu o casă de nebuni, dacă nu cu o confruntare între niște puberi fără acces constant la rațiune, mergând pe considerentul să fim îngăduitori. În atare condiții, agătați pe cât se poate de firul logicii, nu e deplasat să ne luăm măsuri de siguranță.
Rezerva de aur a României este depozitată în U.K. De ce s-a procedat în acest mod, dacă e just sau nu, e o discuție separată. Care, cândva, va trebui purtată, în măsura în care mai există resturi de patriotism și responsabilitate pe aceste plaiuri, iar majoritatea românilor n-au devenit niște oi ce pasc unde li se arată și li se îngăduie. Personal, cred că e un act contrar intereselor naționale.
Bun, aurul nostru e în U.K. Aceasta e realitatea. Britanicii s-au poziționat în altă barcă decât noi. Și negocierile pentru Brexit se anunță urâte. Ce ne facem dacă nu se ajunge la o înțelegere și englezii refuză condițiile U.E.? Dacă spun că nu dau cât li se cere? Dacă trimit efectiv la plimbare negociatorii U.E.? Nu e o fereastră absurdă. Dacă neînțelegerile escaladează spre un conflict? Perspectiva conține o seamă de necunoscute, imposibil de intuit. Evoluția umană e și jocul hazardului.
Cred că e mai just să luăm în calcul varianta care ne este cea mai nefavorabilă. Pe fundalul unui conflict, nu e exclus să pățim ca și cu rușii. Să nu-mi ziceți că englezii sunt civilizați, și alte vorbe de soiul acesta, ei își apără doar interesele, banii contează- punct!, utilizând la nevoie și metode banditești. Istoria stă mărturie, să nu ne amăgim.
Locul aurului României este în țară. Aducerea lui înapoi reprezintă o chestiune de siguranță națională. O urgență.
