Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment din Parlamentul European: Care ar trebui să fie priorităţile României

parlamentul european

Raportul de ţară al României pentru 2016 scoate în evidenţă o nevoie imperativă de creştere a investiţiior în cercetare și dezvoltare, precum și educație și sănătate, atrage atenţia europarlamentarul Victor Negrescu, membru al Comisiei pentru bugete în Parlamentul European.

“Raportul scoate în evidenţă că investiţiile în cercetare și dezvoltare, precum și educație și sănătate sunt insuficiente! Cheltuielile cu inovarea şi dezvoltarea sunt mici şi au o eficienţă scăzută: grupurile vulnerabile continuă să se confrunte cu obstacole mari în ceea ce privește accesul la educație, iar finanțarea insuficientă și utilizarea deficitară a resurselor publice continuă să afecteze sistemul de sănătate din România. Reiterez apelul făcut de Fundația Stânga Democratică, de alocare a 6% din PIB pentru educație și sănătate și de 1% pentru cercetare și dezvoltare în următoarea execuție bugetară. România nu-și mai permite ca, în 2016, să nu beneficieze de un sistem public de sănătate și educație de calitate, pentru toți”, subliniază europarlamentarul Victor Negrescu.

Victor Negrescu subliniaza că este nevoie de un efort comun al României şi al Uniunii Europene pentru a creşte semnificativ investiţiile din aceste domenii în următorii ani şi a atinge obiectivele Strategiei Europa 2020, care prevăd un nivel al investiţiilor în cercetare şi dezvoltare de 3% din PIB (1% din fonduri publice şi 2% din fonduri private), o reducere subtanţială a părăsirii timpurii a şcolii, precum şi creşterea ponderii populaţiei cu studii superioare. “În condiţiile în care fondurile publice alocate cercetării și dezvoltării sunt foarte mici, de 0,29% în 2016, este necesar ca România să îşi canalizeze eforturile spre fondurile private, spre încurajarea investiţiilor antreprenoriale şi spre stimularea cooperării dintre sectorul public şi privat în acest domeniu”, consideră europarlamentarul S&D.

“Şi în ceea ce priveşte educaţia, România înregistrează în continuare probleme legate de accesul la educaţie al romilor și al elevilor din familiile sărace, nivelul ridicat al ratei de părăsire timpurie a şcolii, slaba racordare a şcolii la nevoile de pe piaţa muncii. La nivelul UE, trebuie făcute eforturi pentru ca în următorii ani fondurile destinate programului de cercetare (Orizont 2020) să fie distribuite în funcţie de nevoile reale ale statelor membre. Totodată, autoritățile din România și UE trebuie să se concentreze mult mai mult pe implementarea politicilor pentru tineret. Un studiu în premieră, lansat recent în România de către Fundaţia Stânga Democratică și Fundația Europeană Studii Progresiste relevă o concluzie îngrijorătoare: tinerii se simt ignorați și ocoliți de procesul decizional. La fel de important este și că tinerii consideră educația și sănătatea ca fiind domenii prioritare. Este un semnal pe care toți decidenții, fie ei români sau europeni, trebuie să îl înțeleagă cât mai bine”, mai subliniază europarlamentarul român.

Cu privire la sănătate, europarlamentarul Victor Negrescu mai precizează că România trebuie să lucreze la capitolul alocare eficientă a resurselor publice, iar la nivelul Uniunii să se implementeze inteligent programul UE în domeniul sănătăţii publice 2014-2020, astfel încât sistemul de sănătate al României şi al altor state cu probleme să poată să deveni mai eficient, mai sustenabil şi mai inovator, se anunţă într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.