Avionul malaezian dispărut a fost găsit după 515 zile

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-08-2015

Actualizat: 05-08-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fragmentul de aripă găsit săptămâna trecută în Oceanul Indian aparţine avionului Boeing care efectua zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines, dispărut pe 8 martie 2014, a anunţat joi (ora locală) premierul malaezian, însă familiile victimelor au cerut să se facă lumină asupra acestei drame, transmite AFP.

"Astăzi, la 515 zile după ce avionul a dispărut, cu inima plină de durere trebuie să vă anunţ că o echipă de experţi internaţionali a confirmat definitiv că fragmentul de avion găsit pe insula (franceză) Reunion provine într-adevăr de la (avionul Boeing care efectua) zborul MH370", a declarat jurnaliştilor prim-ministrul Najib Razak la Kuala Lumpur.

"Avem acum şi dovada fizică, după ce la 24 martie anul trecut, anunţasem că zborul MH370 s-a încheiat în mod tragic în sudul Oceanului Indian", a adăugat el.

"Este un progres major", a reacţionat la rândul său compania Malaysia Airlines.

În paralel, justiţia franceză a făcut cunoscut că există "indicii foarte serioase că flaperonul aparţine într-adevăr zborului MH370"

La rândul lor, imediat după anunţul premierului malaezian, familiile celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul acestui avion, la bordul căruia se aflau 239 de persoane, au cerut din nou să afle cauzele catastrofei aeriene, scrie agerpres.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri